2 intrări

11 definiții

PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic1 + suf. -ui.

PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic1 + suf. -ui.

PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A picura. (Fig.) Niște zgomote ciudate îi picuiau pe lîngă ureche. POPA, V. 12.

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 picuiáscă

picuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. picuiáscă

PICÚI s. v. creastă, creștet, culme, pisc, vârf.

picuí2, picuiésc, vb. IV (reg.) 1. a picura. 2. a moțăi, a dormita, a picoti.

picúi1, picúie, vb. IV (reg.) 1. vârf ascuțit, pisc. 2. (în forma păcui) mică insulă aluvionară în apele Dunării. 3. piatră din care se face cutea (gresia) pentru ascuțit coasa.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

picúi s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. VÎRF.

picúi, s.m. – (reg.; arh.) Vârf ascuțit, pisc, deal țuguiat, creastă. ♦ (top.) Picui, deal în Oncești, Vadu Izei, Valea Stejarului (Vișovan, 2005) și Suciu de Jos (Vișovan, 2008). – Lat. *piculeus (MDA).

Picoș, -el, Picui, -ești, Picul v. P i c a 1, 3-5.

Intrare: picui
picui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) picui picuire picuit picuind singular plural
picuiește picuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) picuiesc (să) picuiesc picuiam picuii picuisem
a II-a (tu) picuiești (să) picuiești picuiai picuiși picuiseși
a III-a (el, ea) picuiește (să) picuiască picuia picui picuise
plural I (noi) picuim (să) picuim picuiam picuirăm picuiserăm, picuisem*
a II-a (voi) picuiți (să) picuiți picuiați picuirăți picuiserăți, picuiseți*
a III-a (ei, ele) picuiesc (să) picuiască picuiau picui picuiseră
Intrare: Picui
Picui
nume propriu (I3)
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)