2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor; tablou, pânză. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

PICTÚRĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor: tablou, pânză. ♦ Ansamblul creațiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

PICTÚRĂ, (2) picturi, s. f. 1. Arta reprezentării peisajelor din natură, a ființelor și a obiectelor pe hîrtie, pe pînză, pe pereți, cu ajutorul culorilor, al creionului, al cărbunelui. Avea incontestabil talent pentru contururi și siluete... și aducea aceste calități în pictură. CAMIL PETRESCU, N. 124. 2. Lucrare artistică executată de un pictor; tablou. Picturi pe sticlă. Pictură în email. 3. Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor pictorilor dintr-o țară sau dintr-o epocă. Pictura franceză din secolul al XVIII-lea.

PICTÚRĂ s.f. 1. Arta de a înfățișa peisaje din natură, ființe, obiecte etc. în culori. 2. Tablou, portret. 3. Totalitatea operelor pictorilor dintr-o țară sau dintr-o epocă. [< lat. pictura].

PICTÚRĂ s. f. 1. artă a reprezentării de peisaje din natură, ființe, obiecte cu ajutorul culorilor. 2. operă artistică executată de un pictor; tablou, portret; pânză. 3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă. 4. (fig.) descriere sugestivă, într-o epocă literară, a fizicului și a caracterelor personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. (< lat. pictura)

PICTÚRĂ ~i f. 1) Ramură a artelor plastice care reprezintă realitatea în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafață plată (pânză, hârtie, lemn, sticlă etc.). 2) Creație artistică pictată; tablou; pânză. 3) Ansamblu de opere pictate. [G.-D. picturii] /<lat. pictura

pictură f. 1. arta de a picta; 2. operă de pictură; 3. fig. descriere vie naturală.

*pictúră f., pl. ĭ (lat. pictura). Arta de a picta. Tabloŭ pictat: pictură istorică. Fig. (Rar). Descriere saŭ reprezentare a persoanelor și caracterelor lor.

scúlpto-pictúră s. f.„Nu este, de fapt, pictură. Ci «sculpto-pictură». Acest «Marș al omenirii» este un fenomen de combinare a două forme de artă.” Cont. 8 XII 67 p. 10 //din sculpt[ură] + pictură//


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pictúră s. f., g.-d. art. pictúrii; (tablouri) pl. pictúri

pictúră s. f., g.-d. art. pictúrii; (tablouri) pl. pictúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PICTÚRĂ s. 1. (înv. și pop.) zugrăveală, zugrăvit, (înv.) zugrăvie. (Învață ~; ~ este o artă.) 2. (concr.) pânză, tablou, (înv. și pop.) zugrăveală, (reg.) chip, (înv.) nacazlâc, zugrăvitură. (O ~ în ulei.)

PICTU s. 1. (înv. și pop.) zugrăveală, zugrăvit, (înv.) zugrăvie. (Învață ~; ~ este o artă.) 2. pînză, tablou, (înv. și pop.) zugrăveală, (reg.) chip, (înv.) nacazlîc, zugrăvitură. (O ~ în ulei.)

PICTURÁ vb. v. picta, zugrăvi.

pictura vb. v. PICTA. ZUGRĂVI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PICTURĂ. Subst. Pictură, artă plastică, plastică, zugrăvit (înv.), desen. Pictură de șevalet. Pictură monumentală; pictură decorativă; pictură murală, frescă; pictură bisericească, zugrăveală; pictură de gen; pictură marină; plein-air. Pictură în ulei; acuarelă; guașă; frescă, afrescă (italienism); encaustică (ant.); kakemono; pastel; tempera. Gravură; acvaforte; acvatintă; heliogravură, heliografie; linogravură; pirogravură; xilogravură. Monocromie; policromie. Portretistică; peisagistică; pastel; miniaturistică, miniaturism (rar). Artist plastic, pictor, desenator; ilustrator; zugrav (înv.), iconar; grafician, creionist (rar); portretist; caricaturist; peisagist; pastelist; acuarelist; gravor. Școli de pictură; renaștere; baroc; clasicism; romantism; prerafaelism; fovism; impresionism; expresionism; pointilism; modernism; cubism; constructivism; futurism; neoimpresionism; suprarealism, surrealism. Galerie. Pinacotecă. Muzeu. Expoziție; vernisaj. Adj. Pictural, plastic; grafic. Pictat, zugrăvit, ilustrat, gravat. Monocrom, monocromatic; policrom, policromatic (rar). Portretistic, peisagistic. Vb. A picta, a desena, a zugrăvi (rar), a schița, a creiona; a portretiza; a caricaturiza; a plasticiza; a grava; a ilustra. V. artă, artist, tablou.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PICTÚRĂ (< lat.) s. f. 1. Ramură a artelor plastice care constă în interpretarea artistică a realității în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. Aceste imagini pot fi executate pe carton, pânză, lemn, piatră, zid, sticlă, ceramică cu ajutorul guașelor, acuarelelor, lacurilor, culorilor tempera, uleiurilor etc. Prin tematică p. cunoaște mai multe genuri: peisajul, natura moartă (statică), portretul, compoziția de gen (cu subiecte din viața obișnuită), compoziția cu teme istorice sau alegorice (mitologice, biblice, din istoria reală); p. animalieră etc. Ca destinație, p. poate fi de reprezentare (compoziția murală, de șevalet, miniatura și ilustrația figurativă de carte sau pe obiecte) sau strict ornamentală (în artele decorative). Există o p. populară, care s-a dezvoltat pe baza tradiției și o p. cultă, care este opera unor personalități distincte. V. acuarelă, encaustic, frescă, peisaj, portret.P. murală v. mural.P. metafizică = orientare în arta italiană (perioada 1910-1925) reprezentată, în principal, de Giorgio de Chirico, care a și creat acest termen, inspirată din tradiția Renașterii italiene. S-a caracterizat prin folosirea clarobscurului, a unor procedee neobișnuite, stranii, cu distribuiri alegorice disproporționate ale umbrelor care a generat, voit, o atmosferă magică, punctată de anxietate și înstrăinare. Din 1913 a folosit motivul „manechinului” fără fizionomie, simbol al goliciunii spirituale, al nimicului. Continuatori ai p.m.: G. Morandi, M. Sironi, F. Casorati ș.a. 2. Lucrare executată de un pictor; tablou. 3. Totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o țară ori dintr-o epocă.

Intrare: pictură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pictu
  • pictura
plural
  • picturi
  • picturile
genitiv-dativ singular
  • picturi
  • picturii
plural
  • picturi
  • picturilor
vocativ singular
plural
Intrare: pictura
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pictura
  • picturare
  • picturat
  • picturatu‑
  • picturând
  • picturându‑
singular plural
  • picturea
  • picturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • picturez
(să)
  • picturez
  • picturam
  • picturai
  • picturasem
a II-a (tu)
  • picturezi
(să)
  • picturezi
  • picturai
  • picturași
  • picturaseși
a III-a (el, ea)
  • picturea
(să)
  • pictureze
  • pictura
  • pictură
  • picturase
plural I (noi)
  • picturăm
(să)
  • picturăm
  • picturam
  • picturarăm
  • picturaserăm
  • picturasem
a II-a (voi)
  • picturați
(să)
  • picturați
  • picturați
  • picturarăți
  • picturaserăți
  • picturaseți
a III-a (ei, ele)
  • picturea
(să)
  • pictureze
  • picturau
  • pictura
  • picturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)