pichiri³ vi [At: H X, 538 / Pzi: 3 ~rește / E: pichiri¹] (Reg; d. bibilici) A scoate strigătul caracteristic speciei Si: (reg) a chercăni.

pichiri² s [At: ALR I, 727/508 / Pl: nct / E: nct] Covor de lână.

pichiri¹ i [At: UDRESCU, GL. / E: fo] (Are) 1 (Mol) Cuvânt care imită strigătul bibilicii. 2 (Mun) Cuvânt cu care se cheamă puii mici. 3 (Mun; irn) Cuvânt care imită o vorbire sau o discuție pretențioasă, neînțeleasă.

pichirì v. Mold. a cerceta cu de-amănuntul. [V. bichirì].

PICHERE, picheri, s. f. (Omit.; reg.) Bibilică. [Var.: pichire s. f.] – Din pichiri (derivat regresiv).

pică⁴ sf vz pichere

piche sf vz pichere

pichere sf [At: CIHAC, II, 254 / V: ~că, piche, ~chie, ~chiră, ~chire, ~chiure, ~cire / Pl: ~ri, ~re / E: drr pichiri¹] (Orn; reg) Bibilică (Numida meleagris).

picherea^[1] sf vz pichere

pichie sf vz pichere

pichiră sf vz pichere

pichire sf vz pichere

pichiure sf vz pichere

picire sf vz pichere

PICHERE, picheri, s. f. (Ornit.; reg.) Bibilică. – Din pichiri (derivat regresiv).

PICHERE, picheri, s. f. (Regional) Bibilică. Picherea aleargă dintr-un colț într-altul. GÎRLEANU, la CADE. – Variante: pichire (IBRĂILEANU, A. 110), pichiură (MARIAN, O. II 273) s. f.

PICHIRE s. f. v. pichere.

PICHIURĂ s. f. v. pichere.

pichire f. Mold. 1. Zool. bibilică; 2. țesătură cu picățele ca penele păsării. [V. pică].

píche, V. pichire.

píchire și píche (Mold.) și pícură (Bucov.) f., pl. ĭ (d. pic-pic orĭ picat-picat, păcat-păcat, strigătu acesteĭ păsărĭ. Cp. cu it. picchio, cĭocănitoare; rus. pikatĭ, ceh. pikati, a piui). O pasăre galinacee domestică cu penele cenușiĭ închise pătate cu picățele albe rătunde (númida meléagris). Pichirea e mare cît găina și are o creastă foarte dură. Oŭăle eĭ îs mult maĭ dure de cît ale găiniĭ, și de aceĭa se și clocesc în maĭ mult timp (patru săptămînĭ). Ĭa e originară din Africa, dar e aclimatată peste tot pămîntu. În Munt. se numește bibilică, în Olt. cîță, în Bucov. și pantarcă. Spanioliĭ o numesc pintada, adică „pictată”, din cauza regularitățiĭ picățelelor eĭ. După mitologia grecească pichirile-s surorile erouluĭ Meleagru, pe care ele l-aŭ plîns așa de mult la moarte, în cît Diana, de milă, le-a prefăcut în pichirĭ, ĭar picățelele albe și rătunde de pe penele lor reprezentă lacrămile pe care le-aŭ vărsat ele.

pícură, V. pichire.

pichiri (reg.) (desp. -chi-ri) interj.

pichiri (reg.) (-chi-ri) interj.

pichiri interj. (sil. -ri)

!pichire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pichirii; pl. pichiri

pichere / pichire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. picherii / pichirii; pl. picheri / pichiri

pichire v. pichere

pichere/pichire s. f. (bibilică), g.-d. art. picherii/pichirii; pl. picheri/pichiri

pichire (pichiri), s. f. – Bibilică (Numida meleagris). – Var. piche, pichere, picură. Origine îndoielnică, dar sigur legată de ngr. ποιϰίλος „pestriț”, cf. numele sp. Originea imitativă (Scriban) pare mai puțin probabilă.

PICHERE s. v. bibilică.

PICHIE s. v. bibilică.

pichere s. v. BIBILICĂ.

pichie s. v. BIBILICĂ.

pichiri³, pers. 3 sg. pichirește, vb. IV (reg.) 1. (despre bibilici) a scoate strigăte caracteristice speciei; a chercăni. 2. (fig.) a cerceta cu de-amănuntul.

pichiri² s.n. (reg.) un fel de covor de lână.

pichiri!¹ interj. (reg.; adesea repetat) 1. cuvănt care imită strigătul bibilicii (al picherei). 2. cuvânt cu care se cheamă puii mici. 3. cuvănt care imită o vorbire sau o discuție pretențioasă, neînțeleasă.

pichere, picheri și pichere, s.f. (reg.) 1. bibilică, pică, câță. 2. material textil cu buline, asemănător penelor bibilicii (picherei).