PICĂTOR s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

picător sn vz picătoare

PICĂTOR, picătoare, s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

PICĂTOR, picătoare, s. n. Tub de sticlă, subțiat la un capăt și prevăzut la celălalt cu o mică pară de cauciuc pentru a-l putea umple și goli, numărînd picăturile de medicament lichid (introduse în ochi, urechi etc.); pipetă.

PICĂTOR ~oare n. fam. Instrument pentru picurarea unui lichid, constând dintr-un tub mic de sticlă subțiat la un capăt și prevăzut la celălalt capăt cu o pompă de cauciuc; pipetă. /a pica + suf. ~tor

PICĂTOARE, picătoare, s. f. (Înv. și reg.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

picătoare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) ~tor sn / Pl: ~ori / E: pica¹ + -toare] 1 (Îrg) Vas de tuci, de lut etc. care se pune sub grătar sau sub frigare ca să se scurgă în el grăsimea. 2 (Pgn) Vas de gătit. 3 (Fam) Pipetă. 4 (Reg) Praștie. 5 Vas în care se adună apa de ploaie din burlane.

PICĂTOARE, picătoare, s. f. (Fam.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

picătoare f. vas de copt, de fript.

picătoáre f., pl. orĭ. Picurătoare.

!picător s. n., pl. picătoare

!picător s. n.

picător (pipetă) s. n., pl. picătoare

picătoare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătorii; pl. picători

picătoare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătorii; pl. picători

picătoare (pipetă) s. f., g.-d. art. picătorii; pl. picători

picătoare, picătoare s. f. pipetă

PICĂTOARE s. v. pipetă.

PICĂTOARE s. pipetă, (rar) picuar.

picătoare s.f. 1. (înv. și reg.) vas de tuci, de lut care se pune sub grătar sau sub frigare ca să se scurgă în el grăsimea. 2. (pop. și fam.) pipetă. 3. (reg.) praștie.