9 definiții pentru pianină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian mai mic, avînd cutie dreptunghiulară și coardele așezate în poziție verticală. Aristia îi cumpără a doua zi o pianină neagră și o sfătui să o puie în colțul dintre perete și ușă. CAMIL PETRESCU, O. I 417. Se așeză la vechea ei pianină și-și arătă talentul în cîteva bucăți din Chopin și din Schumann. VLAHUȚĂ, O. A. III 54.

PIANÍNĂ s.f. Pian mai mic care are coardele așezate vertical. [Pron. pia-. / < fr., it. pianino, germ. Pianino].

PIANÍNĂ s. f. pian1 mai mic având cutia de rezonanță și coardele așezate vertical. (< germ. Pianino, it. pianino)

PIANÍNĂ ~e f. Instrument muzical de percuție asemănător pianului, dar de dimensiuni mult mai mici și cu coardele dispuse vertical. A cânta la ~. /<germ. Pianino

*pianín n., pl. e (fr. pianino, d. it. pianino, dim. d. piano, încet, liniștit). Pian maĭ mic cu coardele și lada în pozițiune verticală. – Și pianínă, f., pl. e.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pianínă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

pianínă s. f. (sil. pi-a-), g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

Intrare: pianină
  • silabație: pi-a-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • piani
  • pianina
plural
  • pianine
  • pianinele
genitiv-dativ singular
  • pianine
  • pianinei
plural
  • pianine
  • pianinelor
vocativ singular
plural