10 definiții pentru pianină

PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian mai mic, avînd cutie dreptunghiulară și coardele așezate în poziție verticală. Aristia îi cumpără a doua zi o pianină neagră și o sfătui să o puie în colțul dintre perete și ușă. CAMIL PETRESCU, O. I 417. Se așeză la vechea ei pianină și-și arătă talentul în cîteva bucăți din Chopin și din Schumann. VLAHUȚĂ, O. A. III 54.

pianínă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

pianínă s. f. (sil. pi-a-), g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

PIANÍNĂ s.f. Pian mai mic care are coardele așezate vertical. [Pron. pia-. / < fr., it. pianino, germ. Pianino].

PIANÍNĂ s. f. pian1 mai mic având cutia de rezonanță și coardele așezate vertical. (< germ. Pianino, it. pianino)

PIANÍNĂ ~e f. Instrument muzical de percuție asemănător pianului, dar de dimensiuni mult mai mici și cu coardele dispuse vertical. A cânta la ~. /<germ. Pianino

*pianín n., pl. e (fr. pianino, d. it. pianino, dim. d. piano, încet, liniștit). Pian maĭ mic cu coardele și lada în pozițiune verticală. – Și pianínă, f., pl. e.

Intrare: pianină
  • silabație: pi-a-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • piani
  • pianina
plural
  • pianine
  • pianinele
genitiv-dativ singular
  • pianine
  • pianinei
plural
  • pianine
  • pianinelor
vocativ singular
plural