Din totalul de 30 sunt afișate 20 definiții pentru petit, peți, pețit   conjugări / declinări

PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT subst. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT s. n. Corp de literă de tipografie de opt puncte tipografice; este corpul de literă folosit mai ales pentru culegerea notelor explicative.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

!petít s. n., pl. petíte

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

petít s. n.

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT s.n. (Poligr.) Corp de literă de opt puncte tipografice. // adj. (Franțuzism) Mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate făcute pe bază de pastă de migdale; petit gris = blană prețioasă confecționată din pielea unor specii de rozătoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT s. n. corp de literă de opt puncte tipografice. (< fr. petit, germ. Petit)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT ~uri n. 1) Garnitură de caractere tipografice de 8 puncte. 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. petit, germ. Petit

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

petit n. caractere mici tipografice de 8 puncte.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*petít n. Cuv. fr. pron. p´ti (= mic) și întrebuințat în tipografiile germane și româneștĭ p. a numi un fel de litere micĭ pe care Francejiĭ le numesc Didot.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere în căsătorie o fată. Și cind o văd, ingălbinesc; Și cind n-o văd, mă-m- bolnăvesc. Iar cind merg alții de-o pețesc, Vin popi de mă dezleagă. COȘBUC, P. I 118. O peți de la tatăl ei... și învoiala se și făcu. ISPIRESCU, L. 33. Însărcină pe cel mai fruntaș din boierii săi ca să se ducă și să-i pețească mireasă pe una din fetele lui Alb-împărat. POPESCU, B. I 3. ◊ A b s o l. Feciorul împăratului, care umbla a peți o văzu... și-și puse în gînd s-o ieie de nevastă. ȘEZ. V 66. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți! JARNÍK-BÎRBEANU, D. 450.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍT s. n. Faptul de a cere în căsătorie o fată; cerere în căsătorie; pețire. Ce are neică de nu i-a primit [Sultănica] pețitul? DELAVRANCEA, S. 15. ◊ Expr. (În construcție cu verbe de mișcare) În pețit (sau pețite). Au poroncit hargaților săi să-i aducă toate hergheliile acasă ca să-și aleagă un cal mîndru sireap, și apoi să meargă undeva în pețite. SBIERA, P. 50. Nu-l trăgea inima a pleca în pețit. ISPIRESCU, L. 33. Venea-n pețite cineva s-o ceară, Ca să se mărite. PANN, P. V. II 98. – Formă gramaticală: (în expr.) pețite.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

pețít s. n.

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

pețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pețeáscă

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pețít s. n.

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink