PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

petit si [At: MOLIN, V. T. / E: fr petit, ger Petit] (Tip) Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice.

PETÍT subst. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

PETÍT s. n. Corp de literă de tipografie de opt puncte tipografice; este corpul de literă folosit mai ales pentru culegerea notelor explicative.

PETÍT s.n. (Poligr.) Corp de literă de opt puncte tipografice. // adj. (Franțuzism) Mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate făcute pe bază de pastă de migdale; petit gris = blană prețioasă confecționată din pielea unor specii de rozătoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris].

PETÍT s. n. corp de literă de opt puncte tipografice. (< fr. petit, germ. Petit)

PETÍT ~uri n. 1) Garnitură de caractere tipografice de 8 puncte. 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. petit, germ. Petit

petit n. caractere mici tipografice de 8 puncte.

*petít n. Cuv. fr. pron. p’ti (= mic) și întrebuințat în tipografiile germane și româneștĭ p. a numi un fel de litere micĭ pe care Francejiĭ le numesc Didot.

peți vt(a) [At: ANON. CAR. / Pzi: ~țesc / E: ml petere] 1-2 (C. i. persoane de sex feminin) A cere în căsătorie (pentru sine sau) pentru altcineva, de obicei adresându-se părinților sau rudelor fetei. 3 (Reg; c. i. afaceri, tranzacții) A intermedia.

pețit sn [At: LB / V: (îrg) ~ă (Pl: ~e) sf / Pl: (rar) ~uri / E: peți] 1-2 Pețire (1-2). 3-4 (Îlav) (În legătură cu verbele „a merge”, „a pleca”, „a veni”, „a se duce” etc.) În (sau la) ~ sau (îrg) în ~ă Cu scopul de a cere în căsătorie o persoană de sex feminin (pentru sine sau) pentru altcineva, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia.

PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere în căsătorie o fată. Și cînd o văd, îngălbinesc; Și cînd n-o văd, mă-mbolnăvesc. Iar cînd merg alții de-o pețesc, Vin popi de mă dezleagă. COȘBUC, P. I 118. O peți de la tatăl ei... și învoiala se și făcu. ISPIRESCU, L. 33. Însărcină pe cel mai fruntaș din boierii săi ca să se ducă și să-i pețească mireasă pe una din fetele lui Alb-împărat. POPESCU, B. I 3. ◊ Absol. Feciorul împăratului, care umbla a peți o văzu... și-și puse în gînd s-o ieie de nevastă. ȘEZ. V 66. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450.

PEȚÍT s. n. Faptul de a cere în căsătorie o fată; cerere în căsătorie; pețire. Ce are neică de nu i-a primit [Sultănica] pețitul? DELAVRANCEA, S. 15. ◊ Expr. (În construcție cu verbe de mișcare) În pețit (sau pețite). Au poroncit hargaților săi să-i aducă toate hergheliile acasă ca să-și aleagă un cal mîndru sireap, și apoi să meargă undeva în pețite. SBIERA, P. 50. Nu-l trăgea inima a pleca în pețit. ISPIRESCU, L. 33. Venea-n pețite cineva s-o ceară, Ca să se mărite. PANN, P. V. II 98. – Formă gramaticală: (în expr.) pețite.

A PEȚÍ ~ésc tranz. (fete) A cere în căsătorie prin mijlocitori; a stărosti. /<lat. petere

pețì v. a cere în căsătorie. [Lat. PETESCERE, a cere (românește cu sensul restrâns)].

pețit n. acțiunea de a peți: a merge în pețit.

pețésc v. tr. (lat. *pĕtesco, *pĕtire îld. pĕto, pétere, a cere; sp. pg. pedir. V. petițiune). Cer în căsătorie p. altu saŭ p. mine. – Și împețesc.

pețít n., pl. urĭ. Acțiunea de a peți: a umbla (a merge, a te duce) în pețit (greșit scris împețit).