peteică sf [At: GHEȚIE, R. M., ap. DLR / V: ~telcă, ~teocă, ~teolcă, ~teucă, ~teulcă, ~tiocă, ~tiolcă, ~toacă, ~tocă, pit~, teică / Pl: ~ici, ~ice / E: bg петелка, ucr петелька, mg petöke] (Reg) 1 Împletitură, plasă de sfoară, de ață etc. în care se duc vasele cu mâncare la câmp. 2 Legătură de frânghie, de metal etc. cu care se prinde, la car, leuca de carâmbul de sus Si: (pop) gânj. 3 (Îf peteucă) Fâșie nedeșirabilă (de 1 până la 3 cm) care mărginește pe lățime ambele extremități ale unui material textil. 4 Bucățică de pânză sau de postav care servește la cusutul plăpumilor sau la despărțirea ițelor în grupuri de câte zece ochiuri. 5 Hârtie cu care se înfășoară caierul când se pune în furcă. 6 Butonieră la cămașă. 7 (Îf piteică) Încuietoare la ușă. 8 Parte a morii prin care cad grăunțele din coș între pietre.

petelcă sf vz peteică

peteocă sf vz peteică

peteolcă sf vz peteică

peteucă sf vz peteică

peteulcă sf vz peteică

petiocă sf vz peteică

petiolcă sf vz peteică

petoacă sf vz peteică

petocă sf vz peteică

piteică sf vz peteică

peteucă f. (Oltenia) legătură de teiu ce leagă leuca de carâmbul de sus. [Origină necunoscută].

PETÉUCĂ s. v. gânj.

peteucă s. v. GÎNJ.

peteícă, peteíci, s.f. (reg.) 1. împletitură, plasă de sfoară, de ață în care se duc vasele cu mâncare la câmp. 2. legătură de frânghie, de metal, cu care se prinde la car leuca de carâmbul de sus; gânj. 3. fâșie nedeșirabilă de material textil. 4. bucățică de pânză sau de postav care servește la cusutul plăpumilor. 5. hârtie cu care se înfășoară caierul când se pune în furcă. 6. butonieră sau cheotoare la cămașă. 7. încuietoare, zăvor la ușă. 8. parte a morii în care cad grăunțele din coș între pietre.

petéică, peteici, s.f. – (reg.) Legătură de sfoară, laț, plasă în care se ducea la câmp oala cu mâncare: „Doauă oale peteicate” (Bilțiu, 1990: 299). – Din ucr. petélika (Papahagi, 1925; MDA), magh. petöke (MDA).

petéică, -i, s.f. – Legătură de sfoară, laț, plasă în care se ducea la câmp oala cu mâncare: „Doauă oale peteicate” (Bilțiu 1990: 299). – Din ucr. petélika (Papahagi 1925).

peteúcă s.f. (reg.; înv.) legătură de tei cu care se prinde leuca de carâmbul de sus al carului.