PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

pescuitor, ~oare [At: (a. 1632) IORGA, S. D. XI, 258 / V: (înv) păs~ / P: ~cu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: pescui + -tor] 1 a (Îrg) În care se poate pescui. 2 a Care are pește². 3-4 smf (Spc) Pescar (1-2). 5 smf (Îls) ~ în apă tulbure Persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 6 smf (Fig) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva Si: (fam) vânător.

PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

PESCUITÓR ~i m. 1) v. PESCAR. ◊ ~ de perle scafandru specializat în descoperirea și scoaterea perlelor din mare. 2) fig. fam. Persoană care caută să-i pice ceva pe degeaba (fără mari eforturi); vânător. [Sil. -cu-i-] /a pescui + suf. ~tor

pescuitor m. cel ce pescuește; fig. pescuitor de amoruri AL.

păscuitor, ~oare smf, a vz pescuitor

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri

pescuitór s. m., pl. pescuitóri

pescuitor în ape tulburi expr. 1. om cu preocupări dubioase, om cu intenții necurate. 2. persoană care instigă la tulburarea ordinii publice, la conflict între facțiuni politice rivale.