15 definiții pentru perorație perorațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

perorație sf [At: MARCOVICI, R. 82/2 / V: (rar) ~iune / Pl: ~ii / E: lat peroratio, -onis cf fr péroraison] 1 Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită însuflețit și emfatic. 2 (Pgn) Vorbire însuflețită și emfatică, destinată să convingă.

PERORÁȚIE, perorații, s. f. Partea finală a unui discurs, a unei cuvîntări etc. rostită de vorbitor pe un ton însuflețit și, de obicei, emfatic; p. ext. vorbire însuflețită. Dar am redus la minimum mtncarea, domnule profesor, se văietă Sonia Viișoreanu... în focul perorației. C. PETRESCU, C. V. 207. Își termină discursul, în loc de perorație, cu un îndemn vibrant. REBREANU, R. II 87.

PERORÁȚIE s.f. 1. Încheiere a unui discurs în care toate argumentele prezentate anterior sunt reluate într-o formă restrânsă și cu un ton emfatic. 2. Expunere amplă, bombastică, incoerentă; perorare. [Gen. -iei, var. perorațiune s.f. / < lat. peroratio, fr. péroration].

PERORÁȚIE s. f. partea finală a unui discurs, a unei cuvântări, rostită pe un ton însuflețit și emfatic; (p. ext.) vorbire însuflețită. (< lat. peroratio)

PERORÁȚIE ~i f. 1) v. A PERORA. 2) Parte de încheiere a unei cuvântări, rostită pe un ton patetic. /<lat. peroratio, ~onis

PERORAȚIÚNE s.f. v. perorație.

perorați(un)e f. concluziunea unui discurs.

*perorațiúne f. (lat. per-orátio, -ónis. V. orațiune). Ret. Concluziunea unuĭ discurs, ultima parte și care rezumă ceĭa ce s’a spus în ainte. – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)

peroráție s. f. (sil. mf. per-), pl. peroráții


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PERORAȚIE (< fr. peroration ; lat. peroratio, de la perorare, a sfîrși un discurs) Ultima parte a unui discurs, concluzie a acestuia. Ea poate avea fie caracterul unei deducții a celor arătate în confirmare, fie acela al unei recapitulări a principalelor probe (enumeratio), fie caracterul unui suprem efort de a convinge auditoriul prin mijlocirea emoțiilor oratorice: compătimire, indignare. Anticii pledau pentru o perorație sobră, ca și exordiul, în tendința păstrării obiectivitătii necesare discursurilor judiciare și deliberative. În discursurile pline de avînt și convingere, perorația ia adesea forme patetice, trezind în auditor sentimente variate, după scopul urmărit de orator. Ex. de perorație este aceea din Pro Milone de Cicero: „Fie sănătoși, concetățenii mei, fie sănătoși. Să fie nevătămați, să fie înfloritori, să fie fericiți, să dăinuie această strălucită cetate, pentru mine cea mat scumpă patrie...”

Intrare: perorație
perorație substantiv feminin
  • silabație: pe-ro-ra-ți-e, per-o-ra-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perorație
  • perorația
plural
  • perorații
  • perorațiile
genitiv-dativ singular
  • perorații
  • perorației
plural
  • perorații
  • perorațiilor
vocativ singular
plural
perorațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perorațiune
  • perorațiunea
plural
  • perorațiuni
  • perorațiunile
genitiv-dativ singular
  • perorațiuni
  • perorațiunii
plural
  • perorațiuni
  • perorațiunilor
vocativ singular
plural

perorație perorațiune

  • 1. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Își termină discursul, în loc de perorație, cu un îndemn vibrant. REBREANU, R. II 87.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă.
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: perorare attach_file un exemplu
      exemple
      • Dar am redus la minimum mîncarea, domnule profesor, se văietă Sonia Viișoreanu... în focul perorației. C. PETRESCU, C. V. 207.
        surse: DLRLC

etimologie: