peroneu

  • 1. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: fibulă

etimologie:

O definiție

*peronéŭ n., pl. ee (fr. péroné m., d. vgr. peróne, sponcă, piron, peroneŭ). Anat. Osu cel maĭ supțire [!] de la pulpă, alăturea de fluĭer (tibia) și situat spre exterior. (Corespunde cu rádius de la mînă).

Intrare: peroneu

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular peroneu peroneul
plural peronee peroneele
genitiv-dativ singular peroneu peroneului
plural peronee peroneelor
vocativ singular
plural

9 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, care se articulează cu tibia și cu metatarsul, împreună cu care formează scheletul gambei. – Din fr. péroné.

PERONÉU, peronee, s. n. Os lung al piciorului, situat: între genunchi și gleznă și articulat la cele două capete cu tibia, formînd fluierul piciorului sau gamba.

peronéu s. n., art. peronéul; pl. peronée

peronéu s. n. (sil. -neu), art. peronéul; pl. peronée

PERONÉU s. (ANAT.) fibulă.

PERONÉU s.n. Osul lateral al gambei; fibulă. [< fr. péroné].

PERONÉU s. n. os lung și subțire, între genunchi și gleznă; fibulă (3). (< fr. péroné)

PERONÉU ~e n. anat. Os subțire și lung situat (împreună cu tibia) între gleznă și genunchi. /<fr. péroné