perișor² sm [At: LB / Pl: ~i / E: păr² + -ișor] (Bot) 1-2 (Șhp) Păr² (1) (mic) Si: (reg) păruluț (1-2), păruț² (1-2). 3 Plantă erbacee cu frunze ovale, cu florile albe-verzui și fructul o capsulă Si: brăbănoc, merișor¹, (reg) verdeața-iernii (Pyrola secunda). 4 Plantă cu flori roz sau albe, cu corola globuroasă închisă Si: brăbănoc (Pyrola minor). 5 (Reg) Brăbănoi (Pyrola rotundifolia). 6 (Reg) Planta Pyrola media. 7 (Reg) Saschiu (Vinca minor).

perișor¹ sm [At: DONICI, F. I, 35/9 / Pl: ~i / E: păr¹ + -ișor] 1-8 (Șhp) Păr¹ (1-4) (subțire și fin) Si: (reg) păruț¹ (1-8). 9 (Mol; Buc) Fir de bumbac foarte subțire. 10 Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase Si: (reg) iarba-părului, limă, secăriță (Elymus asper). 11 (Reg) Planta Elymus sabulosus. 12 (Buc) Mică plantă erbacee cu frunze late, cu flori mici, roșietice și cu frunzele acoperite cu peri scurți (Circaea alpina).

PERIȘOR¹ s. n. Diminutiv al lui păr². Perișorul subțire și stufos îi cădea pe umeri în unde. ISPIRESCU, L. 20. Găsi pe puiul vidrei... Cum îl găsea, De perișor l-apuca, Afară că mi-l scotea. TEODORESCU, P. P. 95. Fețișoara lui, Spuma laptelui... Perișorul lui, Pana corbului. ALECSANDRI, P. P. 3.

PERIȘOR³, perișori, s. m. Nume dat mai multor plante mici de pădure: a) plantă erbacee cu frunze delicate, la bază în formă de inimă și cu flori mici (Circea alpina); b) plantă erbacee cu frunze lucitoare, rotunde, dispuse în rozetă, cu tulpină, avînd în vîrf flori albe (Pirola ).

PERIȘOR², perișori, s. m. Diminutiv al lui păr¹. Perișor rotund în frunză, M-a mușcat mîndrul de-o buză. MARIAN, S. 77. Unde-ai fost, leliță, unde?... – Colo-n jos la perișori, De-am dus apă la feciori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 403.

PERIȘOR ~i m. (diminutiv de la păr) Plantă erbacee cu tulpina subțire, având frunze late, ovale și păroase, care crește în regiunile cu climă temperată. /păr + suf. ~ișor

perișor m. 1. păr scurt; 2. plantă cu frunzele păroase (Elymus crinitus).

perișór m. (d. păr 1). Păr mic: avea și el cîțĭva perișorĭ în barbă (maĭ des: cîte-va fire de păr). O plantă graminee cu frunzele păroase, (elýmus crinitus saŭ elýmus cáput Medúsae). Altă plantă cu fruct capsular (pirola secunda).

perișor s. m., pl. perișori

perișor s. m., pl. perișori

perișor (bot., anat.) s. m., pl. perișori

PERIȘOR s. (BOT.) 1. (Pyrola secunda) brăbănoc, merișor, (reg.) verdeața-iernii. 2. (Elymus asper) (rar) limă, (reg.) secăriță, iarba-părului.

PERIȘOR s. (Maram. și Transilv.) păruț (~ din cap.)

PERIȘOR s. (Maram. și Transilv.) păruț. (~ din cap.)

PERIȘOR s. (BOT.) 1. (Pyrola secunda) brăbănoc, merișor, (reg.) verdeața-iernii. 2. (Elymus asper) (rar) limă, (reg.) secăriță, iarba-părului.

PERIȘOR, com. în jud. Dolj, situată în câmpia Desnățuiului; 1.836 loc. (2003). Zonă de interes cinegetic. În satul P., menționat documentar în 1573, se află biserica Sf. Nicolae (1862) și biserica de lemn Sfinții Voievozi (ante 1845), iar în satul Mărăcinele, biserica Sf. Nicolae (1694, cu renovări ulterioare).

PERIȘOR, grind în complexul lacustru Razim-Sinoe.

PERIȘORU, com. în jud. Călărași, situată în câmpia Bărăganului,; 5.340 loc. (2003). Stație de c. f. Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ialomița.

perișori s. m. pl. părul pubian.