PENAȚI s. m. pl. (La etrusci și la romani) Zei ai căminului, ai casei; statui ale acestor zei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

penat, ~ă a [At: FLORA MOLD. I, 43 / Pl: ~ați, ~e / E: lm pennatus, fr penné] (D. frunze) Cu nervurile pornind perechi dintr-o nervură centrală.

penați smp [At: NEGULICI / E: lat penates, fr pénates] 1 (Mit) Zei protectori ai căminului și ai familiei la romani, care erau venerați sub forma unor statui așezate pe vatră. 2 (Fig) Casă părintească. 3 (Fig) Cămin.

PENAȚI s. m. pl. Nume dat, în mitologia romană și etruscă, unor divinități considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

PENAT, -Ă, penați, -te, adj. (Bot.) Care are nervurile frunzei și foliolele frunzelor compuse așezate de o parte și de alta, ca firele unei pene. Salcîmul are frunzele penate.

PENAȚI s. m. pl. Nume dat în mitologia romană unor divinități considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei. Un neam... Vine-n pămîntul italic și-aduce penații din Troia. COȘBUC, AE. 12. ♦ Fig. Cămin, casă (părintească). Ne-am restabilit în penații noștri din Schöneberg. CARAGIALE, O. VII 174.

PENAT, -Ă adj. În formă de pană. ♦ (Despre frunze) Cu nervuri pornind perechi dintr-o nervură centrală; (despre frunzele compuse) care are foliolele dispuse în perechi de o parte și de alta a unui ax comun. [lat. pennatus, cf. fr. penné].

PENAȚI s.m.pl. Zei ai casei la romani. ♦ (Fig.) Cămin, casă părintească. [< lat. penates, cf. fr. pénates].

PENAT, -Ă adj. în formă de pană. ◊ (despre frunze) cu nervurile pornind perechi dintr-o nervură centrală; (despre frunze compuse) cu foliolele dispuse de o parte și de alta a unui ax comun. (< lat. pennatus, fr. penné)

PENAȚI s. m. pl. zei ai casei la romani; statuile acestor zei. ◊ (fig.) cămin, casă părintească. (< lat. penates)

PENAT ~tă (~ți, ~te) (despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele dispuse simetric ca firele de puf ale unei pene. /<lat. pennatus, fr. penné

PENAȚI m. pl. 1) (în mitologia romană) Zei ocrotitori ai casei și ai familiei. 2 Statuie a acestor zei. 3) fig. Vatră părintească; cămin. /<lat. penates

penați m. pl. 1. Mit. zei domestici la cei vechi; 2. fig. locuință: a se reîntoarce la penații săi.

*penát, -ă adj. (lat. pennatus și pinnatus). Bot. Frunze penate, așezate ca firicelele uneĭ pene (ca cele de salcîm).

*penáțĭ m. pl. (lat. penates). Zeiĭ domesticĭ aĭ Romanilor și Etruscilor. Fig. Locuință: a-țĭ revedea penațiĭ.

penat adj. m., pl. penați; f. penată, pl. penate

penați s. m. pl., art. penații

penat adj. m., pl. penați; f. penată, pl. penate

penați s. m. pl., art. penații

penat adj. m., pl. penați; f. sg. penată, pl. penate

penați s. m. pl.

Penați = Penates.

penați s. m. pl. Nume dat în mitologia romană și etruscă divinităților care ocroteau casa și familia și care erau venerați sub forma unor statui așezate pe vatră. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates, fr. pénates.