pelagianism sn [At: DN³ / P: ~gi-a~ / Pl: (rar) ~e / E: fr pélagianisme] Doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot face binele și fără harul lui Dumnezeu.

PELAGIANISM s.n. Doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținînd că oamenii pot săvîrși binele și fără grația divină. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme].

PELAGIANISM s. n. doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. (< fr. pélagianisme)

pelagianism n. V. Pelagiu.

*pelagianízm n. Erezia călugăruluĭ Breton Pelagiŭ (sec. V), care nega păcatu original și care a fost combătută de sfîntu Aŭgustin.

pelagianism s. n. (sil. -gi-a-)

PELAGIANÍSM (< fr. {i}) s. n. Doctrină creștină întemeiată de Pelaghie și de prietenul său Coelestius; combătută de Sf. Augustin și condamnată de papa Zosimus (418), apoi de Sinodul din Efes (431). Pelagienii negau doctrina eredității păcatului originar și afirmau posibilitatea mântuirii omului prin merite proprii, harul divin doar înlesnind-o. Polemicile în jurul p. au continuat până în timpul Reformei.