PELAGIANÍSM (< fr. {i}) s. n. Doctrină creștină întemeiată de Pelaghie și de prietenul său Coelestius; combătută de Sf. Augustin și condamnată de papa Zosimus (418), apoi de Sinodul din Efes (431). Pelagienii negau doctrina eredității păcatului originar și afirmau posibilitatea mântuirii omului prin merite proprii, harul divin doar înlesnind-o. Polemicile în jurul p. au continuat până în timpul Reformei.