peș a [At: GHICA, S. 243 / Pl: ~i, ~e / E: tc peș] 1 (Pop; îlav) Într-un ~ Pe o parte. 2 (Îal) Într-o latură. 3 (Îal) Într-o rână. 4 (Îal) Înclinat.

PEȘ s. n. (Numai în locuțiuni) într-un peș = pe o coastă, pe o parte, într-o latură. Pluta izbește într-un peș dunga șuvoiului. VLAHUȚĂ, O. A. 417. Șade rezemat într-un peș, șade, șade și se uită lung și galeș. CARAGIALE, O. I 45. Dînd într-un văgaș adînc, înghețat, m-am pomenit cu trăsura într-un peș: se rupsese osia și rămăsese în trei roate. GHICA, S. A. 96.

peș n. 1. partea dinainte a unui zid; 2. lature, coastă: m’am pomenit cu trăsura într’un peș GHICA. [Turc. PEȘ, parte anterioară].

peș n. (turc. peš, partea din apoĭ). Munt. Într’un peș, la o parte, aplecat, povîrnit: zidu stă într’un peș, el ședea pe șa într’un peș. Peziș: pluta izbește într’un peș dunga șivoiuluĭ (Rom. Pit. 248).

peș (într-un ~) (pop.) loc. adv.

!peș (într-un ~) (pop.) loc. adv.

peș s. n.

peș s. m. – În expresia într-un peș; înclinat, pieziș. – Mr. peș. Tc. peș „partea din spate” (Candrea; Scriban).

PEȘ subst. 1. Peș, Radu, zis și Peșghizdav, Radu (16 B I 79, II 97), adică „Peș frumos”, Peșu, Dinu, ar. (RI IX 114). 2. Cf. Peșicu, ar., transcris Pessica, zis și Peseacov sau Pessiacov (AO VII 217).

peș s.n. (pop.) 1. partea dinainte a unui zid. 2. latură, coastă, rână; (în loc. adv.) într-un peș = pe o parte, într-o latură, într-o rână, înclinat, oblic, pieziș.