păstorie sf [At: CORESI, EV. 486 / Pl: ~ii / E: păstor + -ie] 1 Ocupație de păstor Si: oierit² (1), păstorit¹ (1), (rar) păstorire (3), (îrg) păcurărie¹ (1), (reg) păcurărit¹ (1). 2 Creștere a vitelor Si: oierit² (2), păstorit¹ (2), (rar) păstorire (4), (îrg) păcurărie¹ (2), (reg) păcurărit¹ (2). 3 (Ccr; rar) Crescătorie de vite. 4 (Bis; fig) Îndrumare religioasă Si: păstorire (5). 5-6 (Funcție de conducător bisericesc sau) exercitare a acestei funcții Si: păstorire (6-7).

PĂSTORIE s. f. 1. Păstorit. [Poporul romîn] a trebuit... să trăiască, mai bine de o mie de ani, o viață de păstorie. IBRĂILEANU, SP. CR. 1 Dragoș... întemeiază statul Moldaviei, stat de oameni agricoli, care își petrec viața cu agricultura și păstoria. NEGRUZZI, S. I 271. 2. Fig. Conducere religioasă, bisericească; timpul cît păstorește un episcop, un mitropolit. Cărți slavone tipărite... sub păstoria mitropolitului Petru Movilă. ODOBESCU, S. I 343.

PĂSTORIE f. 1) v. PĂSTORIT. 2) bis. Funcție de păstor; conducere religioasă. 3) Durată de exercitare a acestei funcții. /păstor + suf. ~ie

păstorie f. stare de păstor.

păstoríe f. (d. păstor). Ocupațiunea de păstor: a trăi din păstorie.

păstorie s. f., art. păstoria, g.-d. păstorii, art. păstoriei

păstorie s. f., art. păstoria, g.-d. păstorii, art. păstoriei

păstorie s. f., art. păstoria, g.-d. păstorii, art. păstoriei

PĂSTORIE s. v. oierit.

PĂSTORIE s. ciobănie, oierit, păstorit, (rar) oierie, păstorire, (înv. și reg.) păcurărie, (reg.) păcurărit. (Se ocupă cu ~.)