11 definiții pentru parodonțiu paradențiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARODÓNȚIU s. n. (Anat.) Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar. ◊ Parodonțiu moale = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjoară dintele și alvelola dentară; țesut parodontal. Parodonțiu osos = porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale. – Din germ. Parodontium.

parodonțiu[1] sn [At: DN3 / P: ~țiu / Pl: ~ii / E: ger Parodontium] (Atm) 1 Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar. 2 (Îs) ~ moale Țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjoară dintele și alveola dentară. 3 (Îs) ~ osos Porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale. corectată

  1. O referință încrucișată recomandă ca variantă pentru acest cuvânt forma: paradențiu, neconsemnată însă în definiția principală de față — LauraGellner

PARODÓNȚIU s. n. (Anat.) Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar. ◊ Parodonțiu moale = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjură dintele și alvelola dentară; țesut parodontal. Parodonțiu osos = porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale. – Din germ. Parodontium.

PARODÓNȚIU s.n. Patul în care sunt fixați dinții în osul maxilar. [Pron. -țiu, var. paradențiu s.n. / < germ. Parodontium].

PARODÓNȚIU s. n. ansamblu de țesuturi în care sunt fixați dinții în osul maxilar; parodont. (< germ. Parodontium)

PARODÓNȚIU ~ri n. Țesut în care se ține dintele; periodont. /<germ. Paradontium

paradențiu sn vz parodonțiu[1] corectată

  1. În original, tipărit greșit: vz paradonțiu. — LauraGellner

PARADÉNȚIU s.n. v. parodonțiu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!parodónțiu [țiu pron. țĭu] (pa-ro-/par-o-) s. n., art. parodónțiul

parodónțiu s. n. (sil. mf. par-) [-țiu pron. -țiu], art. parodónțiul


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PARODÓNT (PARODÓNȚIU) (< engl.) s. n. Țesut de susținere a dintelui alcătuit din ciment desnodont, os alveolar și gingie.

Intrare: parodonțiu
  • silabație: pa-ro-don-țiu, par-o-don-țiu info
  • pronunție: parodonțĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • parodonțiu
  • parodonțiul
  • parodonțiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • parodonțiu
  • parodonțiului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paradențiu
  • paradențiul
  • paradențiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • paradențiu
  • paradențiului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

parodonțiu paradențiu

  • 1. anatomie Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: parodont periodont
    • 1.1. Parodonțiu moale = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjoară dintele și alvelola dentară; țesut parodontal.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Parodonțiu osos = porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere Ansamblu de țesuturi în care sunt fixați dinții în osul maxilar.
      surse: MDN '00
    • diferențiere Țesut în care se ține dintele.
      surse: NODEX

etimologie: