parezie sf [At: ENC. VET. 76 / Pl: ~ii / E: fr parésie] Paralizie ușoară, incompletă, care permite mișcări de amplitudine redusă și cu forță diminuată Si: pareză (2).

PAREZIE s. f. v. pareză.

PAREZIE s.f. Pareză. [< fr. parésie].

PAREZIE s. f. (med.) funcționare anormală, lentă, a unui organ; (p. ext.) paralizie parțială. (< fr. parésie)

pareză sf [At: ALEXIS, W. / Pl: ~ze / E: ger Parese] 1 Lipsă de activitate a unui organ. 2 (Pex) Parezie. 3 (Pgn) Paralizie.

PAREZĂ, pareze, s. f. Paralizie incompletă, care suprimă numai mișcările. Pareză facială. ▭ Acest iepure moare... după ce prezentase cu trei zile mai înainte o temperatură scăzută pînă la 36° și pareză generală. BABEȘ, O. A. I 224. – Variantă: parezie s. f.

PAREZĂ s.f. Lipsă de activitate a unui organ. ♦ (p. ext.) Paralizie ușoară incompletă, care permite mișcări de amplitudine redusă; parezie. [Cf. fr. parésie < gr. paresis – slăbire].

PAREZĂ¹ s. f. repugnanță față de muncă, de efort; lentoare, nonșalanță (< germ. Parese)

PAREZĂ ~e f. med. Paralizie ușoară (manifestată prin scăderea forței musculare). /<germ. Parese

parezie s. f., art. parezia, g.-d. art. pareziei; pl. parezii, art. pareziile (desp. -zi-i-)

parezie s. f., art. parezia, g.-d. art. pareziei; pl. parezii, art. pareziile

parezie s. f., art. parezia, g.-d. art. pareziei; pl. parezii, art. pareziile

pareză s. f., g.-d. art. parezei; pl. pareze

pareză s. f., g.-d. art. parezei; pl. pareze

pareză s. f., g.-d. art. parezei; pl. pareze

pareză