16 definiții pentru paralelism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARALELÍSM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a două drepte sau a două planuri de a fi paralele (1); stare a două sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelă. – Din fr. parallélisme, it. parallelismo.

PARALELÍSM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a două drepte sau a două planuri de a fi paralele (1); stare a două sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelă. – Din fr. parallélisme, it. parallelismo.

paralelism sn [At: HELIADE, PARALELISM / Pl: ~me / E: fr parallélisme] 1-3 Paralelă (11-13). 4-5 Dezvoltare paralelă (7-8). 6-9 Însușire de a fi paralel (5, 7-9) Si: (rar) paralelitate (1-4).

PARALELÍSM s. n. Starea a două sau mai multe lucruri paralele. Paralelismul unor planuri geometrice.

PARALELÍSM s.n. Starea a două linii, a două planuri paralele; (p. ext.) corespondență între două lucruri, între două persoane situate în comparație. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele. ♦ Procedeu de compoziție, specific în general poeziei populare, constând în succesiunea unor sintagme identice sau asemănătoare ca schemă a structurii sintactice. [< fr. parallélisme, cf. gr. parallelismos < para – lângă, allelos – unul cu altul].

PARALELÍSM s. n. 1. proprietate a două drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralelă (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele. 3. compoziție prin care se alătură două idei, sentimente, aspecte prin construcții sintactice. ◊ (muz.) mișcare în aceeași direcție a vocilor, fără modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) apariție a unor caractere similare în cursul evoluției, în populații (specii) înrudite filogenetic. (< fr. parallélisme)

PARALELÍSM ~e n. 1) Caracter paralel. 2) Stare a două lucruri sau ființe comparabile. /<fr. parallélisme

paralelism n. starea a două lucruri paralele.

*paralelízm n., pl. e (vgr. parallelismós). Starea a doŭă lucrurĭ paralele: paralelizmu șinelor drumuluĭ de fer.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

paralelísm s. n., pl. paralelísme

paralelísm s. n., pl. paralelísme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PARALELÍSM s. 1. v. concomitență. 2. v. comparație.

PARALELISM s. 1. concomitență, simultaneitate, sincronism. (~ desfășurării unor fenomene.) 2. comparare, comparație, confruntare, paralelă. (Un ~ între cele două caractere.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PARALELÍSM s. n. (< fr. parallelisme, cf. it. parallelismo, gr. parallelismos < para „lângă” + allelos „unul cu altul”): corespondență între două unități sintactice luate în comparație. Se vorbește astfel de p. sintactic (aproape perfect) dintre părțile de propoziție și propozițiile subordonate (subiect – subiectivă, nume predicativ – predicativă, atribut – atributivă, complement necircumstanțial – completivă necircumstanțială, complement circumstanțial – completivă circumstanțială, element predicativ suplimentar – predicativă suplimentară). v. și corespondénță.

paralelism (fr. parallélisme), figură care reprezintă repetarea, în succesiune paralelă, a unor funcții gramaticale, în propoziție sau frază: subiect – predicat / subiect – predicat; substantiv – atribut / substantiv – atribut; verb – complement / verb – complement etc. Așadar, după schema: AB / A’B’ etc. (R): „Trupu-i fără veșmânt nu ascunde nici una din desmierdările sale; gura-i zâmbește cu o trufașă nepăsare; păru-i în vițe unduioase, e ridicat cu o măiestrită eleganță sub podoaba artistică de pe creștet; brațul stâng [... ] ține un arc destins [...]. ” (Al. Odobescu) „Iată fecioara asta nu-i o ființă de rând; alcătuirea ei e menită să strălucească, sufletul ei să înflorească; și mă simt înjunghiată de durere înțelegând că tot ce are e zadarnic și tot ce poate fi nu va fi niciodată.” (M. Sadoveanu)

PARALELISM (< fr. parallélisme < gr. parallelismos; cf. gr. pará, alături și allélon, unul cu altul) Procedeu de compoziție prin care sînt puse în paralelă două idei, două sentimente, două aspecte, din realitate, prin construcții sintactice identice, procedeu specific poeziei orientale și celei populare, dar care apare și în poezia modernă. Paralelismul poate fi sinonimic, antonimic, acesta bazat pe scoaterea în evidență a contrastelor sau enumerativ, rezultat din prezentarea analitică a elementelor ce alcătuiesc un tablou. Ex. de paralelism sinonimic: Nu știu, soarele răsare, Ori mi-i bădița călare; Și se suie tot mai sus, Bădița pe deal s-a dus. (Poezie populară) Trecui Oltul jumătate, Ciocoii mă-ntreabă de carte, Eu le-arăt flinta la spate, Să citească, de se poate. Ex. de paralelism antonimic: Eu le spui că este goală, Dar ciocoii fug, să moară. Eu le spui că este seacă, Dar ciocoii fug, de crapă. (Poezie populară) Ex. de paralelism enumerativ: Suflă vîntul depe munți, Vine-mi dor dela părinți; Suflă vîntul depe brazi, Vine-mi dorul de la frați; Suflă vîntul de pe flori, Vine-mi dor de la surori; Suflă vîntul, iarba crește, Dorul mîndrei mă topește. (Poezie populară) Dintru început, paralelismul apare ca un procedeu literar, în care s-au inclus lucrări ca Viețile paralele de Plutarh, Alena și Sparta de Bossuet. În literatura noastră, un exemplu similar de paralelism îl constituie Paralelismu dintre limba română și italiană de I.H. Rădulescu.

Intrare: paralelism
paralelism substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paralelism
  • paralelismul
  • paralelismu‑
plural
  • paralelisme
  • paralelismele
genitiv-dativ singular
  • paralelism
  • paralelismului
plural
  • paralelisme
  • paralelismelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

paralelism

  • 1. (numai) singular Proprietate a două drepte sau a două planuri de a fi paralele; stare a două sau a mai multor lucruri paralele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: concomitență attach_file un exemplu
    exemple
    • Paralelismul unor planuri geometrice.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Corespondență între două lucruri, între două persoane situate în comparație.
      surse: DN
    • 1.2. Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă niciun fel de relații cauzale între ele.
      surse: DN
    • 1.3. Procedeu de compoziție, specific în general poeziei populare, constând în succesiunea unor sintagme identice sau asemănătoare ca schemă a structurii sintactice.
      surse: DN
      • 1.3.1. muzică Mișcare în aceeași direcție a vocilor, fără modificare a intervalelor dintre ele.
        surse: MDN '00
  • 2. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele).
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: comparație paralelă
  • 3. biologie Apariție a unor caractere similare în cursul evoluției, în populații (specii) înrudite filogenetic.
    surse: MDN '00

etimologie: