PARALEL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Despre plane sau drepte aflate într-un plan) Care nu se intersectează, oricât s-ar prelungi. ♦ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.

paralel, ~ă [At: GHEOGRAFIE, ap. URSU, T. Ș. 250 / V: (înv) ~lil, ~lilo (S și: ~llilo), ~lilos / S și: (înv) ~llel / Pl: ~i, ~e, (rar, sn) ~uri / E: lat parallelus, it parallelo, fr parallèle, ger Parallele, ngr παρᾶλληλος] 1 sf (Rar sn și sm; șîs ~terestru, ~ pământesc, ~ de latitudine) Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele de aceeași latitudine de pe suprafața pământului și care rezultă din intersectarea pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorului Vz cerc polar, tropic. 2 sn (Mat) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. 3 sn (Ast; îs) ~ ceresc Cerc mic al sferei cerești descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 4-5 sf, a (Dreaptă, plan etc.) care are toate punctele la aceeași distanță de o dreaptă sau de un plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. 6 sf (Îs) Legătură (electrică) în ~ Ansamblu de două sau mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 7 a Care există concomitent cu altceva. 8 a Care se produce concomitent și evoluează în mod similar cu altceva. 9 a Asemănător. 10 av (Udp „cu”) Concomitent. 11-13 sf Comparare (a două persoane) (a două opere sau) a două femonene Si: paralelism (1-3), (rar) paralelizare. 14-15 sf (Îe) A (se) pune în ~ă (sau în ~) (cu...) A (se) compara. 16 sf (Lit) Variantă compozițională a portretului care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor, în scopul sublinierii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 17 sf (Lpl) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele (5) așezate la înălțimi diferite sau identice pe stâlpi. 18 sf (Șls) Fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 19 sf (Pex; lpl) Probă de gimnastică practicată la acest aparat. 20 sn Instrument folosit la trasarea, pe o piesă, a unor distanțe sau a unor linii paralele (4) cu un plan dat.

paralil, ~ă a vz paralel

paralilo^[1] sf vz paralel corectat(ă)

PARALEL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Dreaptă, plan) care are toate punctele la aceeași distanță de o altă dreaptă sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ◊ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.

PARALEL², -Ă, paraleli, -e, adj. 1. (Despre drepte) Care are toate punctele la aceeași distanță de o dreaptă sau de un plan cu care nu se întretaie, oricît s-ar prelungi, decît (teoretic) la infinit. Dreptunghiul are laturile paralele două cîte două. ▭ Ca într-un tablou istoric vin din țară, paralele, coloane de soldați. CAMIL PETRESCU, U. N. 274. ♦ (Despre planuri) Care are toate punctele la aceeași distanță de un alt plan. ◊ (Adverbial) Printre pomii galbeni din grădină Soarele în asfințit întinde, Paralel, covoare de lumină. D. BOTEZ, P. O. 43. ◊ Expr. Legătură în paralel = mod de legare a două sau mai multe părți conducătoare ale unei instalații, astfel încît ele să fie străbătute simultan de același element. 2. Care se produce concomitent și evoluează în mod similar cu altceva. Fenomene paralele. ▭ Mama și surorile mele au trecut de partea lui și au pornit acțiuni paralele. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Aceste două mari școli paralele... nu au putut încă să prindă adînci rădăcini. MACEDONSKI, O. IV 93. ◊ (Adverbial) Ideea se propagă din ce în ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel progresează agitația țăranilor. REBREANU, R. I 257.

PARALEL, -Ă adj. 1. (Mat.; despre drepte, planuri) Care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întîlni oricît ar fi prelungite. 2. Care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva. // s.n. Dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. [< fr. parallèle, lat., gr. parallelos < para – alături, allelon – unul cu altul].

PARALELĂ s.f. 1. Linie sau suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau de altă suprafață cu care nu se întretaie oricît de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pămîntului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare paralele susținute de stîlpi. 3. (Fig.) Comparație, apropiere făcută între două persoane, între două lucruri etc., în care se scot în relief asemănările și deosebirile. [Cf. fr. parallèle, lat. parellelus].

PARALEL¹, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întâlni oricât ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operații) în care ansamblul de biți este tratat simultan; (despre mașini, organe) unde mai multe operații se efectuează simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau suprafață cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pământului. 2. (pl.) aparat de gimnastică din două bare paralele susținute de stâlpi. 3. comparație, apropiere între două ființe, lucruri, fenomene etc., în care se scot în evidență asemănările și deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallèle, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

PARALEL ~ă (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se întretaie oricât s-ar prelungi. 2) și adverbial (despre fenomene, acțiuni etc.) Care are loc în același timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Mișcări ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

PARALELĂ ~e f. 1) geogr. Linie imaginară de intersecție a suprafeței globului pământesc cu un plan paralel cu ecuatorul. 2) Comparație urmărită între două lucruri sau ființe pentru a le reliefa trăsăturile comune sau/și specifice. 3) la pl. Aparat de gimnastică constând din două bare paralele fixate pe patru stâlpi. 4) Instrument folosit la trasarea pe o piesă a unor linii paralele cu un plan dat /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

paralel a. se zice de două drepte sau de două suprafețe plane egal depărtate una de alta în toată întinderea lor. ║ n. 1. Geogr. cerc paralel cu ecuatorul; 2. fig. comparațiune între două lucruri sau două ființe între ele: a face un paralel între Mihaiu Viteazu și Ștefan cel Mare.

paralelă f. 1. dreaptă paralelă cu alta; 2. șanț paralel cu fortificațiunile inimicului.

*paralél, -ă adj. (lat. parallélus, d. vgr. parállelos, d. pará, alăturea, și allélon, unu cu altu). Geom. Vorbind de liniĭ și suprafețe, la egală distanță una de alta pe toată întinderea lor: drepte, curbe, planurĭ paralele între ele saŭ unu cu altu, linie paralelă alteĭa saŭ cu alta. S. f. Linie paralelă alteĭa: a trage o paralelă. S. f. Arm. Șanț paralel cu locu asediat. S. f. Geogr. Cerc paralel ecŭatoruluĭ, la nord și la sud de el. S. f. Liter. Comparațiune între doŭă persoane saŭ și lucrurĭ: Plutarh a scris interesante paralele. Adv. În mod paralel. Fig. A lucra paralel altuĭa saŭ cu altu.

paralel¹ adj. m., pl. paraleli; f. paralelă, pl. paralele (și: statul paralel)

paralelă (dreaptă, plan, comparație, bară) s. f., g.-d. art. paralelei; pl. paralele

paralel¹ adj. m., pl. paraleli; f. paralelă, pl. paralele

paralelă (dreaptă, plan, comparație, bară) s. f., g.-d. art. paralelei; pl. paralele

paralel adj. m., pl. paraleli; f. sg. paralelă, pl. paralele

paralelă (dreaptă, plan, cerc în astron. comparație) s. f., g.-d. art. paralelei; pl. paralele

paralele (aparat de gimnastică) s. f. pl. (bară sg. paralelă)

PARALEL adj., adv. 1. adj. v. concomitent. 2. adv. v. concomitent.

PARALELĂ s. comparare, comparație, confruntare, paralelism. (O ~ între cele două caractere.)

PARALEL adj., adv. 1. adj. concomitent, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. concomitent, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.)

PARALELĂ s. comparare, comparație, confruntare, paralelism. (O ~ între cele două caractere.)

paralelă 1. Tonalitate (2) p., v. relativă. 2. Mișcare (1) p., una dintre posibilitățile fundamentale de conducere a vocilor (2), evoluția a două sau mai multe voci în același sens, intervalul* dintre ele rămânând constant. Paralelismul vocilor este intim legat de nașterea polifoniei*, care a fost imaginată tocmai ca o urmărire în cvinte* și cvarte* a cântului dat (cantus firmus*). O dată cu depășirea fazei în care organum*-ul (vezi parafonie (2)) a mizat tocmai pe paralelismul acestor intervale considerate consonanțe* perfecte, țesătura polif. s-a diversificat prin adoptarea și a mișcărilor (1) contrare și oblice*. Paralelismele au fost, de aceea, restrânse sau acceptate în cazuri speciale [v. mixtura *(2)] și, începând cu maniera polif. a sec. 15, cvintele și octavele* paralele interzise, regulă rămasă valabilă și pentru stilul clasic al armoniei (III, 2).

paralelă (fr. parallèle; gr. parallelos „pus față în față”), specie literară descriptivă realizată prin cumulul (compozițional) al unor figuri specifice, și care constă în expunerea unor însușiri, de similitudine sau disimilitudine, ale unor persoane sau obiecte neînsuflețite (oraș-sat; munte-câmpie etc.) (P).

PARALELĂ (< fr. parallèle < parallelos, cf. gr. para alături și allelon, unul-altul) Specie a descrierii în care sînt puse alături două ființe, lucruri, evenimente etc., scoțîndu-se în evidență asemănările și deosebirile dintre ele. Paralela poate fi realizată prin comparație, în care se arată pe de o parte asemănările, pe de altă parte, deosebirile, prin simultaneitate, adică în același timp, prin antiteză, înfățișarea prin contrast a două tablouri diferite, dar simetrice. Ex. „Amatorul lucrează de plăcere morală și ce produce îi face plăcere; artistul lucrează de nevoie intelectuală și foarte rar îi place ceea ce face. Și e natural să fie așa. Amatorul nu are să-și exprime în opera lui toată gîndirea și simțirea; în orice producție, el își vede covîrșită intenția. El vede că a exprimat mai mult decît a voit, a reușit prin urmare peste măsura dorinței. Artistul, din contră, în nici o lucrare nu-și poate vedea intenția întreagă acoperită, pentru că el vrea să-și comunice toată gîndirea și simțirea. Într-un cuvînt, artistul vrea să comunice tot și obține puțin, pe cînd amatorul vede că obține mai mult decît voia. Amatorul lucrează prin inteligență, artistul prin apucătură. Pe artist îl stăpînește apucătura; amatorul își stăpînește priceperea. În fine, artistul este un om fără voință, adică un om incomplet, pe cîtă vreme amatorul este un om cu voință, adică întreg.” (I.L. CARAGIALE, Amatorul și artistul) Asemenea paralele, în literatura noastră, mai pot fi amintite: Decebal și Ștefan cel Mare din Cîntarea României de A. Russo; Tîrgoviște în trecut și acum din Românii sub Mihai-vodă Viteazul de N. Bălcescu; Horia și Avram Iancu, din Mustul care fierbe de Oct. Goga ș.a., iar în literatura universală Viețile paralele de Plutarh, Caracterele lui La Bruyère ș.a.

a-i fi paralel / (perfect) perpendicular expr. a-i fi indiferent.