PANLOGISM s. n. Doctrină filosofică după care raționalul și realul sunt noțiuni identice, relațiile logice reprezentând esența realității. – Din fr. panlogisme.

panlogism sns [At: DN² / E: fr panlogisme] Doctrină idealist-obiectivă potrivit căreia tot ce este real este integral inteligibil și poate fi construit după legile proprii ale spiritului. corectat(ă)

PANLOGISM s. n. Doctrină filozofică după care raționalul și realul sunt noțiuni identice, relațiile logice reprezentând esența realității. – Din fr. panlogisme.

PANLOGISM s.n. Concepție idealist-obiectivă potrivit căreia esența ultimă a universului ar fi o rațiune cosmică, desfășurarea fenomenelor universului constituind un proces logic, subordonat scopurilor acestei rațiuni. [< fr. panlogisme, it. panlogismo, cf. gr. pas – tot, logos – rațiune].

PANLOGISM s. n. concepție idealist-obiectivă potrivit căreia esența ultimă a lucrurilor ar fi o rațiune cosmică, desfășurarea fenomenelor universului constituind un proces logic, subordonat scopurilor acestei rațiuni. (< fr. panlogisme)

panlogism s. n.

panlogism s. n.

panlogism s. n.

PANLOGÍSM (< fr., germ.; {s} panza + gr. logos „rațiune”) s. n. (FILOZ.) Concepție potrivit căreia tot ce este real este inteligibil. P. este, în special, maxima filozofilor logiciști din Școala de la Marburg (sec. 19) și a fenomenologiei lui Husserl. În sens mai larg, este p. orice filozofie pentru care Dumnezeu (sau absolutul) poate fi el însuși conceput (p. lui Hegel, p. lui Leibniz).