PALPA, palpez, vb. I. Tranz. 1. A examina un bolnav printr-o ușoară presiune cu degetele sau palmele asupra unei regiuni a corpului, pentru a determina limitele, consistența și sensibilitatea unor țesuturi și organe, prezența unor vibrații, a unor formațiuni patologice etc.2. A examina, cu mâna sau cu un instrument special, gradul de netezime al suprafeței unui obiect. – Din fr. palper.

palpa vt [At: BARCIANU / Pzi: ~pez / E: fr palper] 1 (C. i. părți ale corpului) A atinge ușor cu mâna, pentru a determina dimensiunile, modificările de formă și de consistență, sensibilitatea unor țesături sau organe și pentru a putea stabili diagnosticul Si: a pipăi. 2 (C. i. suprafața unor obiecte) A examina gradul de netezime, cu mâna sau cu palpatorul (2).

PALPA, palpez, vb. I. Tranz. 1. A examina un bolnav atingându-i sau apăsându-i ușor o regiune a corpului cu mâna, pentru a determina dimensiunile, modificările de formă și de consistență, sensibilitatea etc. unor țesuturi sau organe și pentru a putea stabili diagnosticul. 2. A examina, cu mâna sau cu un instrument special, gradul de netezime al suprafeței unui obiect. – Din fr. palper.

PALPA, palpez, vb. I. Tranz. A atinge sau a apăsa cu mîna corpul unui bolnav, pentru a putea pune diagnosticul. ♦ A examina cu mîna sau cu un instrument special gradul de netezime a suprafeței unui obiect.

PALPA vb. I. tr. 1. A pipăi. ♦ A examina prin pipăire (atingere sau apăsare) cu mîna anumite părți ale corpului, organe etc. 2. (Tehn.) A verifica gradul de netezime al suprafeței unui corp cu ajutorul unui palpator sau cu mîna. [< fr. palper, cf. it., lat. palpare].

PALPA vb. tr. 1. a pipăi. ◊ a examina prin pipăire cu mâna anumite părți ale corpului, organe etc. 2. (tehn.) a verifica gradul de netezire al suprafeței unui corp cu ajutorul unui palpator sau cu mâna. (< fr. palper, lat. palpare)

A PALPA ~ez tranz. 1) med. (bolnavi sau regiuni ale corpului lor) A apăsa ușor cu degetele (pentru a identifica afecțiunea). 2) tehn. (obiecte, piese etc.) A examina cu palpatorul sau cu mâna (pentru a determina asperitățile). /<fr. palper, lat. palpare

palp sm vz palpă

palpă sf [At: J. CIHAC, I. N. 178/28 / V: palp / Pl: ~pe / E: fr palpe] Fiecare dintre cele două organe în formă de apendice, așezate sub maxilarul inferior al insectelor, care servesc pentru a pipăi alimentele și pentru a le ține în gură în timpul mestecatului.

PALP s.m. v. palpă.

PALPĂ s.f. (Zool.) Fiecare dintre cele două organe în formă de apendice mobil așezate sub maxilarul inferior la artropode și crustacee, cu care acestea pipăie alimentele. [Var. palp s.m. / < fr. palpe].

PALP s. m. fiecare dintre cele două apendice mobile sub maxilarul inferior la artropode și crustacee, pentru pipăirea și prinderea alimentelor. (< fr. palpe, lat. palpus)

*pálpă f., pl. e (fr. palpe, d. palper, lat. palpare, a palpa). Zool. La insecte și crustacee, un apendice mobil în fie-care parte a guriĭ p. a pipăi alimentele și a le ținea în timpu mestecăriĭ.

*palpéz v. tr. (lat. palpo, -áre). Pipăĭ.

palpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. palpez, 3 palpează; conj. prez. 1 sg. să palpez, 3 să palpeze

palpa (a ~) vb., ind. prez. 3 palpează

palpa vb., ind. prez. 1 sg. palpez, 3 sg. și pl. palpează

palpă s. f., pl. palpe

PALPI (< fr.) s. m. pl. Organe senzoriale alungite, situate de obicei în apropierea gurii, la diverse specii de nevertebrate.

PĂLPĂ, munt. (16 B V 470); Pelpea, Șt. (Ștef) mold. cf. vb. a pîlpîi.

PALPA vb. (MED.) a pipăi. (A ~ un bolnav.)

PALPA vb. (MED.) a pipăi. (A ~ un bolnav.)