păcălit², ~ă^[1] a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: păcăli] Indus în eroare, (pentru a fi prejudiciat în folosul cuiva sau) pentru a se amuza Si: amăgit, înșelat. corectată

păcălit¹ sn [At: CREANGĂ, P. 168 / Pl: (rar) ~uri / E: păcăli] 1-3 Păcălire (1-3). 4 (Îvr) Uneltire. 5 Păcăleală (4).

PĂCĂLÍT², -Ă, păcăliți, -te, adj. Indus în eroare, tras pe sfoară, înșelat. Care dintre noi doi îi cel mai păcălit? SBIERA, P. 266. Voi să-și ia vorba înapoi, dar nu putu. și așa rămase păcălit. ISPIRESCU,. 87.

PĂCĂLÍT¹ s. n. Păcăleală, păcălire. (În forma regională pîcîlit) Se ieu ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. – Variantă: (regional) pîcîlit s. n.

păcălit a. amăgit cu răutate.

păcăli vi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 223^r/19 / Pzi: ~esc, (reg) păcăl / E: nct] 1-2 vt (Fșa; c. i. oameni) A induce în eroare prin viclenie sau minciună, (pentru a trage un folos sau) pentru a se amuza Si: a înșela, a amăgi, (fam) a pingeli, a pingelui. 3 vr A aprecia greșit într-o împrejurare, în defavoarea sa Si: a se înșela. 4 vi (Îvr) A unelti împotriva cuiva.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a rîde de el; a înșela, a amăgi. Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. ♦ Refl. A-și greși socotelile, a se înșela. Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. – Variantă: (regional) pîcîlí (ALECSANDRI, T. I 263) vb. IV.

PÎCÎLÍ vb. IV v. păcăli.

PÎCÎLÍT s. n. v. păcălit¹.

A PĂCĂLÍ ~ésc tranz. A face să se păcălească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a amăgi; a înșela; a minți. /Orig. nec.

A SE PĂCĂLÍ mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se înșela; a se amăgi. /Orig. nec.

păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate.

păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m’a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m’am dus la teatru, dar m’am păcălit, că era o pĭesă urîtă.

păcălit s. n.

păcălít s. n.

păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, imperf. 3 sg. păcălea; conj. prez. 3 să păcălească

păcălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcăleáscă

păcăli

păcălesc, -leam 1 imp.

PĂCĂLÍT adj. v. înșelat.

PĂCĂLÍT s. v. înșelare.

PĂCĂLIT s. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.)

PĂCĂLIT adj. ademenit, amăgit, înșelat, prostit, trișat, (Transilv. și Ban.) celuit, (înv.) prilestit, (fam.) dus, fraierit, (fam. fig.) pingelit, pingeluit, (fig.) buzat. (A rămas ~.)

PĂCĂLÍ vb. v. înșela.

PĂCĂLI vb. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe mincinoase.)

a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.