3 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.

PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.

PĂCĂLÍT1 s. n. Păcălire. – V. păcăli.

PĂCĂLÍT1 s. n. Păcălire. – V. păcăli.

păcălit2, ~ă[1] a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: păcăli] Indus în eroare, (pentru a fi prejudiciat în folosul cuiva sau) pentru a se amuza Si: amăgit, înșelat. corectată

  1. În original, sensul cuvântului numerotat cu 1, fără însă a exista un al 2-lea sens — LauraGellner

păcălit1 sn [At: CREANGĂ, P. 168 / Pl: (rar) ~uri / E: păcăli] 1-3 Păcălire (1-3). 4 (Îvr) Uneltire. 5 Păcăleală (4).

PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Indus în eroare, tras pe sfoară, înșelat. Care dintre noi doi îi cel mai păcălit? SBIERA, P. 266. Voi să-și ia vorba înapoi, dar nu putu. și așa rămase păcălit. ISPIRESCU,. 87.

PĂCĂLÍT1 s. n. Păcăleală, păcălire. (În forma regională pîcîlit) Se ieu ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. – Variantă: (regional) pîcîlit s. n.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

păcăli vi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 223r/19 / Pzi: ~esc, (reg) păcăl / E: nct] 1-2 vt (Fșa; c. i. oameni) A induce în eroare prin viclenie sau minciună, (pentru a trage un folos sau) pentru a se amuza Si: a înșela, a amăgi, (fam) a pingeli, a pingelui. 3 vr A aprecia greșit într-o împrejurare, în defavoarea sa Si: a se înșela. 4 vivr) A unelti împotriva cuiva.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a rîde de el; a înșela, a amăgi. Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. ♦ Refl. A-și greși socotelile, a se înșela. Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. – Variantă: (regional) pîcîlí (ALECSANDRI, T. I 263) vb. IV.

A PĂCĂLÍ ~ésc tranz. A face să se păcălească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a amăgi; a înșela; a minți. /Orig. nec.

A SE PĂCĂLÍ mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se înșela; a se amăgi. /Orig. nec.

păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate.

păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m’a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m’am dus la teatru, dar m’am păcălit, că era o pĭesă urîtă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, imperf. 3 sg. păcălea; conj. prez. 3 păcălească

păcălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcăleáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PĂCĂLIT s. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.)

PĂCĂLIT adj. ademenit, amăgit, înșelat, prostit, trișat, (Transilv. și Ban.) celuit, (înv.) prilestit, (fam.) dus, fraierit, (fam. fig.) pingelit, pingeluit, (fig.) buzat. (A rămas ~.)

PĂCĂLI vb. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe mincinoase.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.

Intrare: păcălit (adj.)
păcălit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păcălit
  • păcălitul
  • păcălitu‑
  • păcăli
  • păcălita
plural
  • păcăliți
  • păcăliții
  • păcălite
  • păcălitele
genitiv-dativ singular
  • păcălit
  • păcălitului
  • păcălite
  • păcălitei
plural
  • păcăliți
  • păcăliților
  • păcălite
  • păcălitelor
vocativ singular
plural
Intrare: păcălit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păcălit
  • păcălitul
  • păcălitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • păcălit
  • păcălitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pâcâlit
  • pâcâlitul
  • pâcâlitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pâcâlit
  • pâcâlitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: păcăli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • păcăli
  • păcălire
  • păcălit
  • păcălitu‑
  • păcălind
  • păcălindu‑
singular plural
  • păcălește
  • păcăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • păcălesc
(să)
  • păcălesc
  • păcăleam
  • păcălii
  • păcălisem
a II-a (tu)
  • păcălești
(să)
  • păcălești
  • păcăleai
  • păcăliși
  • păcăliseși
a III-a (el, ea)
  • păcălește
(să)
  • păcălească
  • păcălea
  • păcăli
  • păcălise
plural I (noi)
  • păcălim
(să)
  • păcălim
  • păcăleam
  • păcălirăm
  • păcăliserăm
  • păcălisem
a II-a (voi)
  • păcăliți
(să)
  • păcăliți
  • păcăleați
  • păcălirăți
  • păcăliserăți
  • păcăliseți
a III-a (ei, ele)
  • păcălesc
(să)
  • păcălească
  • păcăleau
  • păcăli
  • păcăliseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pâcâli
  • pâcâlire
  • pâcâlit
  • pâcâlitu‑
  • pâcâlind
  • pâcâlindu‑
singular plural
  • pâcâlește
  • pâcâliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pâcâlesc
(să)
  • pâcâlesc
  • pâcâleam
  • pâcâlii
  • pâcâlisem
a II-a (tu)
  • pâcâlești
(să)
  • pâcâlești
  • pâcâleai
  • pâcâliși
  • pâcâliseși
a III-a (el, ea)
  • pâcâlește
(să)
  • pâcâlească
  • pâcâlea
  • pâcâli
  • pâcâlise
plural I (noi)
  • pâcâlim
(să)
  • pâcâlim
  • pâcâleam
  • pâcâlirăm
  • pâcâliserăm
  • pâcâlisem
a II-a (voi)
  • pâcâliți
(să)
  • pâcâliți
  • pâcâleați
  • pâcâlirăți
  • pâcâliserăți
  • pâcâliseți
a III-a (ei, ele)
  • pâcâlesc
(să)
  • pâcâlească
  • pâcâleau
  • pâcâli
  • pâcâliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

păcălit, păcăliadjectiv

  • 1. Tras pe sfoară, indus în eroare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: înșelat
    • format_quote Care dintre noi doi îi cel mai păcălit? SBIERA, P. 266. DLRLC
    • format_quote Voi să-și ia vorba înapoi, dar nu putu. și așa rămase păcălit. ISPIRESCU,. 87. DLRLC
etimologie:
  • vezi păcăli DEX '98 DEX '09

păcălitsubstantiv neutru

  • 1. Păcăleală, păcălire, înșelare. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Se ieu ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. DLRLC
etimologie:
  • vezi păcăli DEX '98 DEX '09

păcăli, păcălescverb

  • 1. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza, a trage pe sfoară. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. DLRLC
    • format_quote Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. DLRLC
    • format_quote De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.