3 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pândărit sn [At: BARCIANU / Pl: ~uri / E: pândar + -it] 1 Ocupație a pândarului (1) Si: (reg) jitărit, meregie. 2 Muncă depusă în pădure (1) Si: (reg) jitărit, meregie. 3 (Reg) Plată arvunită pădurarului (1) Si: (reg) jitărit, meregie.

PÂNDĂRÍT, pândărituri, s. n. Faptul de a pândări; ocupația pândarului. ♦ Plata cuvenită pândarului.

pândări vt [At: JAHRESBER. V, 326 / Pzi: ~resc / E: pândar] 1-2 (Reg) A pândi (12, 15). 3 A veghea.

PÎNDĂRÍ, pîndăi esc, vb. IV. Tranz. (Popular; rar) A face serviciul de pîndar; a păzi; p. ext. a pîndi. Toată ziua iese-n prag Cu firuțu tras în ac, Pîndărind pe cine-i drag. HODOȘ, R. P. 37.

PÎNDĂRÍT, pîndărituri, s. n. Faptul de a pîn- dări; ocupația pîndarului. Pîndarul își ia pentru pîndărit. cîte 1-3 snopi din fiecare claie. PAMFILE, A. R. 140. ♦ Plata, retribuția cuvenită pîndarului.

PÂNDĂRÍ, pândăresc, vb. IV. Tranz. A face serviciul de pândar; a păzi; p. ext. a pândi. – Din pândar.

pîndărít n., pl. urĭ. Ocupațiunea saŭ plata pîndaruluĭ.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÂNDĂRÍ vb. v. pândi.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pândărít s.n. (reg.) 1. ocupație a pândarului, muncă depusă de pândar. 2. plată, retribuție cuvenită pândarului; jitărit, meregie.

PÂNDĂRÍT, -Ă, pândăriți, -te, adj. v. PÂNDĂRI. – [DLRM]

pândărí, pândărésc, vb. IV (reg.) 1. a aștepta (cu nerăbdare, cu atenția încordată). 2. a face serviciul de pândar; a jitări, a păzi, a supraveghea; a sta de strajă, a veghea.

Intrare: pândărit (adj.)
pândărit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pândărit
  • pândăritul
  • pândăritu‑
  • pândări
  • pândărita
plural
  • pândăriți
  • pândăriții
  • pândărite
  • pândăritele
genitiv-dativ singular
  • pândărit
  • pândăritului
  • pândărite
  • pândăritei
plural
  • pândăriți
  • pândăriților
  • pândărite
  • pândăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: pândărit (s.n.; -uri)
pândărit (s.n.; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pândărit
  • pândăritul
  • pândăritu‑
plural
  • pândărituri
  • pândăriturile
genitiv-dativ singular
  • pândărit
  • pândăritului
plural
  • pândărituri
  • pândăriturilor
vocativ singular
plural
Intrare: pândări
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pândări
  • pândărire
  • pândărit
  • pândăritu‑
  • pândărind
  • pândărindu‑
singular plural
  • pândărește
  • pândăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pândăresc
(să)
  • pândăresc
  • pândăream
  • pândării
  • pândărisem
a II-a (tu)
  • pândărești
(să)
  • pândărești
  • pândăreai
  • pândăriși
  • pândăriseși
a III-a (el, ea)
  • pândărește
(să)
  • pândărească
  • pândărea
  • pândări
  • pândărise
plural I (noi)
  • pândărim
(să)
  • pândărim
  • pândăream
  • pândărirăm
  • pândăriserăm
  • pândărisem
a II-a (voi)
  • pândăriți
(să)
  • pândăriți
  • pândăreați
  • pândărirăți
  • pândăriserăți
  • pândăriseți
a III-a (ei, ele)
  • pândăresc
(să)
  • pândărească
  • pândăreau
  • pândări
  • pândăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)