8 definiții pentru oțărime
Explicative DEX
OȚĂRIME s. f. (Înv.) Supărare mare; amărăciune. – Oțărî + suf. -ime.
OȚĂRIME s. f. (Înv.) Supărare mare; amărăciune. – Oțărî + suf. -ime.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
oțărime sf [At: BĂLCESCU, M. V. 253 / Pl: ~mi / E: oțări + -ime] (Înv) Mânie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OȚĂRIME s. f. (Neobișnuit) Supărare mare; amărăciune. (Atestat în forma oțerime) începură a se plînge cu oțerime că de două ori Sigismund, fără învoirea țării, se dusese la împăratul. BĂLCESCU, O. II 178. – Variantă: oțerime s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
oțărime f. oțărire: începură a se plânge cu oțărime BĂLC.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OȚERIME s. f. v. oțărime.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
OȚERIME s. f. v. oțărime.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
Ortografice DOOM
oțărime (înv.) s. f., g.-d. art. oțărimii
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
oțărime (înv.) s. f., g.-d. art. oțărimii
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
oțărime s. f., g.-d. art. oțărimii; pl. oțărimi
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
oțărimesubstantiv feminin
- 1. Supărare mare. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: amărăciune supărare
- Începură a se plînge cu oțerime că de două ori Sigismund, fără învoirea țării, se dusese la împăratul. BĂLCESCU, O. II 178. DLRLC
-
etimologie:
- Oțărî + -ime. DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.