8 definiții pentru oxiur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oxiur sm [At: BIANU, D. S. / P: ~xi-ur / Pl: ~i / E: fr oxyure] Vierme parazit care trăiește în intestinul gros al oamenilor și al unor animale, depunându-și ouăle mai ales în zona anală (Oxyuris vermicularis).

OXIÚR, oxiuri, s. m. Vierme parazit care trăiește în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) și al unor animale, depunându-și ouăle în jurul orificiului anal. [Pr.: -xi-ur] – Din fr. oxyure.

OXIÚR, oxiuri, s. m. Vierme parazit care trăiește în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) și al unor animale, depunându-și ouăle în jurul orificiului anal. [Pr.: -xi-ur] – Din fr. oxyure.

OXIÚR, oxiuri, s. m. Vierme parazit din familia ascaridelor, care trăiește de obicei în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor), al unor animale sau pe unele plante. – Pronunțat: -xi-ur.

OXIÚR s.m. (Zool.) Vierme parazit care trăiește în intestinul omului și al unor animale. [Pron. -xi-ur. / < fr. oxyure].

OXIÚR s. m. vierme nematod parazit în intestinul omului și al unor animale, având partea terminală ascuțită. (< fr. oxyure)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oxiúr (-xi-ur) s. m., pl. oxiúri

oxiúr s. m. (sil. -xi-ur), pl. oxiúri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OXI- „ascuțit, acru, acid, acut; oxigen, aer”. ◊ gr. oxys „acru, ascuțit” > fr. oxy-, germ. id., engl. id. > rom. oxi-.~acant (v. -acant), adj., cu spini ascuțiți; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme cu viața condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care folosește oxigenul atmosferic; ~bioză (v. -bioză), s. f., prezența de oxigen într-un proces chimic aerob; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe ascuțite; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă oxicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., deformație congenitală a craniului, constînd în țuguierea lui; ~fil (v. -fil1), adj., (despre plante) care preferă solurile acide; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc pe solurile bogate în acizi humici; ~fob (v. -fob), adj., 1. (Despre plante) Care evită solurile acide. 2. (Despre celule) Fără afinitate pentru coloranții acizi; ~fonie (v. -fonie1), s. f., vorbire cu voce exagerat de tare; ~gen (v. -gen1), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor și insipid, constituind o cincime din aerul atmosferic; ~genomorfoză (v. geno-1, v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a vegetalelor datorită influenței oxigenului; ~genotaxie (v. geno-1, v. -taxie), s. f., mișcare orientativă a plantei sub influența repartiției inegale de oxigen; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f., pl., plante care cresc pe terenurile bogate în humus; ~gon (v. -gon2), adj., cu vîrf ascuțit; ~lit (v. -lit1), s. n., peroxid de sodiu care, în contact cu apa, degajă oxigen; ~metrie (v. -metrie1), s. f., 1. Operație de determinare a cantității de oxigen din hemoglobină. 2. Determinare a cantității de acid liber conținut într-o substanță; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument utilizat la determinarea cantității de hemoglobină din țesutul sanguin; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți ascuțiți; ~opie (v. -opie), s. f., acuitate vizual, exagerată; ~osmie (v. -osmie1), s. f., acuitate olfactorie foarte dezvoltată; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe ascuțite; ~stil (v. -stil), adj., (despre cochilii) cu columela ascuțită; ~ton (v. -ton), adj., s. n., (cuvînt) care se accentuează pe ultima silabă; ~tonic (v. -tonic), adj., (despre limbi) care tinde să pliseze accentul la sfîrșitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formează o sintagmă; ~tonie (v. -tonie), s. f., accentuare a unui cuvînt pe ultima silabă; ~ur (v. -ur), s. m., vierme parazit care trăiește în intestinul omului și al animalelor, avînd partea terminală ascuțită.

Intrare: oxiur
  • silabație: o-xi-ur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oxiur
  • oxiurul
  • oxiuru‑
plural
  • oxiuri
  • oxiurii
genitiv-dativ singular
  • oxiur
  • oxiurului
plural
  • oxiuri
  • oxiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oxiur

  • 1. Vierme parazit care trăiește în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) și al unor animale, depunându-și ouăle în jurul orificiului anal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: