8 definiții pentru oxiur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OXIÚR, oxiuri, s. m. Vierme parazit care trăiește în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) și al unor animale, depunându-și ouăle în jurul orificiului anal. [Pr.: -xi-ur] – Din fr. oxyure.

OXIÚR, oxiuri, s. m. Vierme parazit care trăiește în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) și al unor animale, depunându-și ouăle în jurul orificiului anal. [Pr.: -xi-ur] – Din fr. oxyure.

oxiur sm [At: BIANU, D. S. / P: ~xi-ur / Pl: ~i / E: fr oxyure] Vierme parazit care trăiește în intestinul gros al oamenilor și al unor animale, depunându-și ouăle mai ales în zona anală (Oxyuris vermicularis).

OXIÚR, oxiuri, s. m. Vierme parazit din familia ascaridelor, care trăiește de obicei în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor), al unor animale sau pe unele plante. – Pronunțat: -xi-ur.

OXIÚR s.m. (Zool.) Vierme parazit care trăiește în intestinul omului și al unor animale. [Pron. -xi-ur. / < fr. oxyure].

OXIÚR s. m. vierme nematod parazit în intestinul omului și al unor animale, având partea terminală ascuțită. (< fr. oxyure)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oxiúr (-xi-ur) s. m., pl. oxiúri

oxiúr s. m. (sil. -xi-ur), pl. oxiúri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OXI- „ascuțit, acru, acid, acut; oxigen, aer”. ◊ gr. oxys „acru, ascuțit” > fr. oxy-, germ. id., engl. id. > rom. oxi-.~acant (v. -acant), adj., cu spini ascuțiți; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme cu viața condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care folosește oxigenul atmosferic; ~bioză (v. -bioză), s. f., prezența de oxigen într-un proces chimic aerob; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe ascuțite; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă oxicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., deformație congenitală a craniului, constînd în țuguierea lui; ~fil (v. -fil1), adj., (despre plante) care preferă solurile acide; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc pe solurile bogate în acizi humici; ~fob (v. -fob), adj., 1. (Despre plante) Care evită solurile acide. 2. (Despre celule) Fără afinitate pentru coloranții acizi; ~fonie (v. -fonie1), s. f., vorbire cu voce exagerat de tare; ~gen (v. -gen1), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor și insipid, constituind o cincime din aerul atmosferic; ~genomorfoză (v. geno-1, v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a vegetalelor datorită influenței oxigenului; ~genotaxie (v. geno-1, v. -taxie), s. f., mișcare orientativă a plantei sub influența repartiției inegale de oxigen; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f., pl., plante care cresc pe terenurile bogate în humus; ~gon (v. -gon2), adj., cu vîrf ascuțit; ~lit (v. -lit1), s. n., peroxid de sodiu care, în contact cu apa, degajă oxigen; ~metrie (v. -metrie1), s. f., 1. Operație de determinare a cantității de oxigen din hemoglobină. 2. Determinare a cantității de acid liber conținut într-o substanță; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument utilizat la determinarea cantității de hemoglobină din țesutul sanguin; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți ascuțiți; ~opie (v. -opie), s. f., acuitate vizual, exagerată; ~osmie (v. -osmie1), s. f., acuitate olfactorie foarte dezvoltată; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe ascuțite; ~stil (v. -stil), adj., (despre cochilii) cu columela ascuțită; ~ton (v. -ton), adj., s. n., (cuvînt) care se accentuează pe ultima silabă; ~tonic (v. -tonic), adj., (despre limbi) care tinde să pliseze accentul la sfîrșitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formează o sintagmă; ~tonie (v. -tonie), s. f., accentuare a unui cuvînt pe ultima silabă; ~ur (v. -ur), s. m., vierme parazit care trăiește în intestinul omului și al animalelor, avînd partea terminală ascuțită.

Intrare: oxiur
  • silabație: o-xi-ur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oxiur
  • oxiurul
  • oxiuru‑
plural
  • oxiuri
  • oxiurii
genitiv-dativ singular
  • oxiur
  • oxiurului
plural
  • oxiuri
  • oxiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oxiur

  • 1. Vierme parazit care trăiește în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) și al unor animale, depunându-și ouăle în jurul orificiului anal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: