2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ovreiu m. V. evreu. [Gr. mod.].

OVRÉI, ovrei, s. m. (Înv. și reg.) Evreu. [Var.: ovréu s. m.] – Din ngr. ovriós.

OVRÉI, ovrei, s. m. (Înv. și reg.) Evreu. [Var.: ovréu s. m.] – Din ngr. ovriós.

OVRÉU s. m. v. ovrei.

ovrei smi [At: PSALT. 200 / V: (reg) ~eu / Pl: ~ / E: ngr ὀβριός] 1 (îrg) Evreu. 2 (Iuz; prc) Comerciant evreu.

OVRÉI, ovrei, s. m. (Regional) Evreu. – Variantă: ovréu (REBREANU, I. 63) s. m.

Evrei (Ovrei) m. pl. popor semitic originar din Azia, cunoscut și sub numele de Izraeliți. Azi în număr de vre-o 16 mil. dintre cari 7 mil. în Europa (mai ales în Rusia, Austro-Ungaria, Germania, România). Evreii români sunt în număr de peste 900.000.

evreu (ovreiu) m. cel ce profesează religiunea mozaică. [Gr. mod.]. V. Jidov.

ovréĭ, ovreĭcă s. (ngr. Ovrĭós). Evreŭ, Jidan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ovréi (înv., reg.) (o-vrei) s. m., pl. ovréi, art. ovréii

ovréi s. m. (sil. -vrei), pl. ovréi, art. ovréii


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ovréu, ovrei, s.m. – (reg.; înv.) Evreu. – Din ngr. ovrios (DEX, MDA).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ovrei, ovrei s. m. invar. (reg.) persoană cu origini evreiești

Intrare: ovreiu
ovreiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ovrei
  • silabație: o-vrei info
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ovrei
  • ovreiul
  • ovreiu‑
plural
  • ovrei
  • ovreii
genitiv-dativ singular
  • ovrei
  • ovreiului
plural
  • ovrei
  • ovreilor
vocativ singular
  • ovreiule
plural
  • ovreilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ovreu
  • ovreul
  • ovreu‑
plural
  • ovrei
  • ovreii
genitiv-dativ singular
  • ovreu
  • ovreului
plural
  • ovrei
  • ovreilor
vocativ singular
  • ovreule
plural
  • ovreilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ovrei ovreu

etimologie: