14 definiții pentru ovație ovațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OVÁȚIE, ovații, s. f. Manifestare publică entuziastă de admirație și de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc., față de o persoană, o acțiune, o inițiativă etc. – Din fr. ovation, lat. ovatio.

OVÁȚIE, ovații, s. f. Manifestare publică entuziastă de admirație și de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc., față de o persoană, o acțiune, o inițiativă etc. – Din fr. ovation, lat. ovatio.

ovație sf [At: MAIORESCU, D. II, 108 / V: (iuz) ~iune / Pl: ~ii / E: fr ovation, lat ovatio, -onis] 1-2 Manifestație publică entuziastă (de admirație sau) de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc.

OVÁȚIE, ovații, s. f. Manifestație publică entuziastă de admirație și aprobare față de o persoană, o hotărîre etc., prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, serbări etc. La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat «Lungu-i drumul Clujului» și a stîrnit ovațiile tuturor. REBREANU, R. I 173. Îl întîmpinară cu ovații zgomotoase. VLAHUȚĂ, O. A. III 11.

OVÁȚIE s.f. Onoruri acordate la romani unui comandant militar pentru o victorie; (la pl.) Aclamații, aplauze entuziaste manifestate față de cineva sau față de o acțiune, o inițiativă etc. [Gen. -iei, var. ovațiune s.f. / cf. lat. ovatio, fr. ovation].

OVÁȚIE s. f. manifestare publică prin aclamații și aplauze entuziaste de admirație sau aprobare față de cineva sau față de o acțiune, o inițiativă etc. (< fr. ovation, lat. ovatio)

OVÁȚIE ~i f. mai ales la pl. Manifestație publică entuziastă a admirației, însoțită de strigăte de aprobare; aclamație. [G.-D. ovației] /<fr. ovation, lat. ovatio, ~onis

OVAȚIÚNE s.f. v. ovație.

ovați(un)e f. 1. micul triumf la Romani; 2. onoruri date cuiva într’o adunare: i s’a făcut ovațiuni.

*ovațiúne f. (lat. ovátio, -ónis, mic triunf, ovațiune, d. ovare, a sacrifica o oaĭe p. micu triunf, [fig.] a fi triunfător, d. ovis, oaĭe). La Romanĭ, triunf maĭ mic acordat unuĭ general: la ovațiune, generalu mergea călare saŭ pe jos, nu în car, ca la triunf, și purta o coronă de mirt. Fig. Aclamațiunĭ publice, onorurĭ zgomotoase și entusiaste acordate cuĭva. – Și ováție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ováție (-ți-e) s. f., art. ováția (-ți-a), g.-d. art. ováției; pl. ováții, art. ováțiile (-ți-i-)

ováție s. f. (sil. -ți-e-), art. ováția (sil. -ți-a), g.-d. art. ováției; pl. ováții, art. ováțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OVAȚII s. pl. aclamații (pl.), osanale (pl.), urale (pl.), (rar) vivat. (Mulțimea îl întîmpina cu ~.)

Intrare: ovație
  • silabație: -ți-e-
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ovație
  • ovația
plural
  • ovații
  • ovațiile
genitiv-dativ singular
  • ovații
  • ovației
plural
  • ovații
  • ovațiilor
vocativ singular
plural
ovațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ovațiune
  • ovațiunea
plural
  • ovațiuni
  • ovațiunile
genitiv-dativ singular
  • ovațiuni
  • ovațiunii
plural
  • ovațiuni
  • ovațiunilor
vocativ singular
plural

ovație ovațiune

  • 1. Manifestare publică entuziastă de admirație și de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc., față de o persoană, o acțiune, o inițiativă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: aclamație 2 exemple
    exemple
    • La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat «Lungu-i drumul Clujului» și a stîrnit ovațiile tuturor. REBREANU, R. I 173.
      surse: DLRLC
    • Îl întîmpinară cu ovații zgomotoase. VLAHUȚĂ, O. A. III 11.
      surse: DLRLC
  • 2. Onoruri acordate la romani unui comandant militar pentru o victorie.
    surse: DN

etimologie: