OTOLOGIE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic și patologic. – Din fr. otologie.

otolog, ~ă smf [At: DN³ / Pl: ~ogi, ~oge / E: ger Otolog] Medic specialist în otologie.

otologie sf [At: DN³ / Pl: (rar) ~ii / E: fr otologie] Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic și patologic.

*OTOLOGIE sf. 🩺 Partea patologiei care studiază boalele de urechi [fr.].

OTOLOGIE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic și patologic. – Din fr. otologie.

OTOLOG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în otologie. [< germ. Otolog].

OTOLOGIE s.f. (Med.) Studiul urechii și al bolilor ei; otiatrie. [Gen. -iei. / < fr. otologie, cf. gr. ous – ureche, logos – studiu].

OTOLOG, -Ă s. m. f. medic specialist în otologie. (< germ. Otolog)

OTOLOGIE s. f. ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii. (< fr. otologie)

otologie s. f., art. otologia, g.-d. otologii, art. otologiei

otologie s. f., art. otologia, g.-d. otologii, art. otologiei

otolog s. m., pl. otologi

otologie s. f., art. otologia, g.-d. otologii, art. otologiei

OTO- „ureche, auz, auditiv”. ◊ gr. ous, otos „ureche” > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oto-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii; ~cel (v. -cel₂), s. n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; ~cist (v. -cist), s. n., organ auditiv la nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; sin. statocist; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu întîlnită în labirintul membranos al urechii interne; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care recepționează semnalele electrice, transformîndu-le în semnale acustice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a urechii; ~lit (v. -lit₁), s. n., corpuscul calcaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzației de echilibru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., afecțiune purulentă a urechii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a urechii externe; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere de sînge din ureche; ~rahie (v. -rahie), s. f., scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul auditiv extern; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de puroi din ureche; ~rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea canalului auditiv al urechii; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a conductului auditiv al urechii cu ajutorul otoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a urechii.