otinc sn [At: PAMFILE, J. II, 158 / V: ho~, otânc, ~că sf, ~ng / Pl: ~uri și (rar) ~nce / E: ns cf otic] (Reg) 1 Otic (1). 2 Săpăligă. 3-7 Otic (3-4, 7-9). 8 Fir adăugat la urzeală când se rupe unul dintre firele acesteia. 9 Pârghie. 10 Cui de lemn care se pune la jug în partea boului mai slab, astfel ca boul mai puternic să tragă mai mult. 11 Ajustare a hamului, pentru a fi potrivit calului. 12 (Îf otânc; îe) A pune ~ (D. cai) A se împotrivi. 13 (Îe) A avea ~ pe cineva A avea pică pe cineva.

otânc sn vz otinc

otincă sf vz otinc

oting sn vz otinc

otînc n., pl. e și urĭ (d. vsl. tĭnĭkŭ, supțire, mic). Un cuĭ de lemn care se pune la jug în partea bouluĭ celuĭ maĭ slab așa în cît bou cel maĭ robust să aĭbă ceva maĭ mult de cît jumătate de jug, de oare ce tînjala e maĭ încolo de mijloc.

otinc (reg.) s. n., pl. otincuri

otinc (reg.) s. n., pl. otincuri

otinc s. n., pl. otincuri

otinc, otincuri, s.n. (reg.) 1. bețișor cu care se leagă firele rupte la războiul de țesut. 2. pârghie.

otínc, otincuri, s.n. (reg.) Bețișorul cu care se leagă firele rupte, la războiul de țesut. – Cf. otic (DEX, MDA).