13 definiții pentru otavă

OTÁVĂ s. f. Iarbă care crește în același an, după ce câmpul a fost cosit sau pășunat; p. ext. loc unde crește această iarbă. – Din bg., sb. otava.

OTÁVĂ s. f. Iarbă care crește în același an, după ce câmpul a fost cosit sau pășunat; p. ext. loc unde crește această iarbă. – Din bg., scr. otava.

OTÁVĂ s. f. Iarbă fragedă care crește în același an după ce a fost cosită o dată. Otava mi se pare cel mai bun culcuș. CĂLINESCU, E. O. I 115. Cîntă în otava de pe costișe prepelițe și cîrîie cristei. SADOVEANU, E. J. 607. Otava crește dar nu-nflorește. BOLLIAC, O. 153.

otávă s. f., g.-d. art. otávei

otávă s. f., g.-d. art. otávei

OTÁVĂ s. (reg.) zlac. (Caii mănâncă ~.)

otávă (otắvi), s. f.1. Fîn cosit toamna, a doua iarbă. – 2. Al doilea cosit al ierbii. Bg., sb., cr., slov., ceh., rus. otava, pol. otawa (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233; Conev 68; Vasmer, II, 289). – Der. otăvi, vb. (a cosi pășunea pentru a doua oară; a reveni); otăviște, s. f. (pășune de toamnă).

OTÁVĂ f. 1) Iarbă care crește în același an pe un teren cosit sau pășunat. 2) Câmp pe care crește astfel de iarbă. /<bulg., sb. otava

otavă f. iarbă crescută după a doua cositură (otava e mai fragedă decât fânul): unde astăzi e numai câmp, otavă AL. [Bulg. OTAVA].

otávă f., pl. ăvĭ (bg. sîrb. rut. rus. ceh. otáva). Ĭarbă fragedă crescută după cosire. V. fîn.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

OTÁVĂ s. (reg.) zlac. (Caii mănîncă ~.)

otávă, otăvi, s.f. – Iarba cosită a doua oară: “Face fânul la Crăciun, / Otava la Bobotează„ (Memoria, 2001: 100). – Din bg., scr. otava (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

otávă, otăvi, s.f. – Iarba cosită a doua oară: “Face fânul la Crăciun, / Otava la Bobotează” (Memoria 2001: 100) – Din ceh, rus. otava.

Intrare: otavă
otavă
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ota otava
plural
genitiv-dativ singular otave otavei
plural
vocativ singular
plural