osuar sn [At: ODOBESCU, S. II, 267 / V: (iuz) ~iu / P: ~su-ar / Pl: ~e / E: fr ossuaire, lat ossuarium] (Rar) 1-2 (Loc sau) construcție unde se depun osemintele rezultate din deshumări. 3 Monument funerar comemorativ în care sunt depuse oseminte mai ales ale ostașilor căzuți într-o bătălie.

OSUAR, osuare, s. n. Monument într-un cimitir sau pe un loc istoric, ori încăpere într-o biserică, mănăstire sau altă clădire în care sînt păstrate osemintele celor morți. Gorganele sînt... adevărate osuare, unde zac generațiuni antice. ODOBESCU, S. II 267.

OSUAR s.n. v. osuariu.

OSUAR s. n. 1. monument funerar în care se păstrează osemintele celor decedați. 2. loc special amenajat pentru oseminte (rezultate din deshumările de pe câmpurile de luptă). (< fr. ossuaire, lat. ossuarium)

OSUAR ~e n. Monument funerar comemorativ în care sunt depuse osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Sil. -su-ar] /<fr. ossuaire, lat. ossuarium

osuariu sn vz osuar

†BOLNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ‡Spital (mai ales pe lîngă o mănăstire sau un așezămînt de binefacere) ¶ 2 Încăpere boltită (într’o parte a paraclisului unei mănăstiri) în care se păstrează, după desgropare, craniile morților (👉 OSUAR) [vsl. bolĭnica].

OSUARIU s.n. Clădire, încăpere sau nișă într-un edificiu funerar, în care se păstrează osemintele celor decedați; groapă comună, loc special amenajat pentru oseminte (mai ales pentru cele rezultate din deshumările de pe cîmpurile de luptă). [Pron. -su-a-riu, var. osuar s.n. / < lat. ossuarium, cf. fr. ossuaire].

*osuáriŭ n. (lat. ossuarium). Locu unde se adună oasele într’un cimitir (gropniță) orĭ într’un cîmp de bătălie.

osuar (desp. -su-ar) s. n., pl. osuare

osuar (-su-ar) s. n., pl. osuare

osuar s. n. (sil. -su-ar), pl. osuare

osuar