4 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.

ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.

ÓSTIE2, ostii, s. f. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran. – Din germ. Hostie, lat. hostia.

ÓSTIE2, ostii, s. f. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran. – Din germ. Hostie, lat. hostia.

ÓSTIE1, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor. – Din sl. ostĭ.

ÓSTIE1, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor. – Din sl. ostĭ.

ostie2 sf [At: DLR / Pl: ~ii / E: lat hostia, ger Hostie] (Bis) Pâine nedospită care servește la cuminecătură în cultul catolic și luteran.

ostie3 sf [At: DN3 / V: ~ium sn / Pl: ~ii / E: lat ostium] (Atm) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari.

ostie1 sf [At: COD. TOD. 227 / V: (reg) ho~, oaste, oiște, osche, ~tră, ~trie, oșt~ / Pl: ~ii / E: slv ость, cf bg ости, srb osti, rs ость] 1 (Înv) Furcă. 2 Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor Si: (reg) furcă, țăpoaie. 3 (Bis) Cuțit cu lamă triunghiulară, în formă de lance, cu care se taie și se scoate agnețul din prescură. corectată

ÓSTIE, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu trei, patru sau cinci brațe ascuțite, cu care se prind pești (înfigîndu-se în corpul lor). Pîrcălabul de lași dăduse poruncă să se caute numaidecît în acea zi, fie cu năvoadele, fie cu ostia, un crap de șase ocă. SADOVEANU, F. J. 384.

ÓSTIE1 s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].

ÓSTIE2 s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].

ÓSTIE s. f. pâine folosită (azimă) pentru cuminecătură în cultul catolic și luteran. (< germ. Hostie, lat. hostia)

ÓSTIE2 ~i f. Pâine nedospită folosită de catolici și luterani la cuminecătură. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia

ÓSTIE1 ~i f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peștelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti

OSTIE s.f. (Mold., Ban.) Furcă cu trei dinți. A: Îi spintecară pîntcele cu ostie și cu aceasta-l premeniră din viață,. DOSOFTEI, VS. ◊ Fig. Le sînt dinții lănci cu ostii de mînie Slobodzîte și li-i limba spată iute. DOSOFTEI, PS. C: Ostiĕ. Tridens. AC, 358. Etimologie: sl. ostĭ, Cf. bg. osti, scr. osti, rus. ostĭ.

ostie f. 1. suliță triangulară cu care se scoate (la împărtășire) din cornul prescurei trupul lui Hristos; 2. furcă de prins pește. [Slav. OSTI, trident].

òstie f. pâine nedospită ce preotul catolic sfințește la leturghie (= fr. hostie).

1) óstie f. (rus. óstie, ostĭ, vîrf de împuns, ghimpe, vsl. ostĭ, osie; sîrb. osti [f. pl.], trident, furcă, osina, osje, mustața spiculuĭ). Furcă de ucis peștiĭ în apă, numită și sandólă.

2) *óstie f. (lat. hostia). Victimă mică (oaĭe, capră, porc) sacrificată la Romanĭ. Azĭ, la catolicĭ, azimă pe care preutu o sfințește la liturghie.

arată toate definițiile

Intrare: ostie (anat.)
  • silabație: os-ti-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostie
  • ostia
plural
  • ostii
  • ostiile
genitiv-dativ singular
  • ostii
  • ostiei
plural
  • ostii
  • ostiilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: MDN '08
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostium
  • ostiumul
  • ostiumu‑
plural
  • ostiumuri
  • ostiumurile
genitiv-dativ singular
  • ostium
  • ostiumului
plural
  • ostiumuri
  • ostiumurilor
vocativ singular
plural
Intrare: ostie (azimă)
  • silabație: os-ti-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostie
  • ostia
plural
  • ostii
  • ostiile
genitiv-dativ singular
  • ostii
  • ostiei
plural
  • ostii
  • ostiilor
vocativ singular
plural
Intrare: ostie (unealtă)
  • silabație: os-ti-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostie
  • ostia
plural
  • ostii
  • ostiile
genitiv-dativ singular
  • ostii
  • ostiei
plural
  • ostii
  • ostiilor
vocativ singular
plural
Intrare: oștie
oștie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ostie (anat.) ostium

  • 1. anatomie Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

ostie (azimă)

  • 1. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

ostie (unealtă)

  • 1. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: furcă sandolă țăpoaie attach_file un exemplu
    exemple
    • Pîrcălabul de lași dăduse poruncă să se caute numaidecît în acea zi, fie cu năvoadele, fie cu ostia, un crap de șase ocă. SADOVEANU, F. J. 384.
      surse: DLRLC

etimologie: