ostie¹ sf [At: COD. TOD. 227 / V: (reg) ho~, oaste, oiște, osche, ~tră, ~trie, oșt~ / Pl: ~ii / E: slv ость, cf bg ости, srb osti, rs ость] 1 (Înv) Furcă. 2 Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor Si: (reg) furcă, țăpoaie. 3 (Bis) Cuțit cu lamă triunghiulară, în formă de lance, cu care se taie și se scoate agnețul din prescură. corectat(ă)

ostie² sf [At: DLR / Pl: ~ii / E: lat hostia, ger Hostie] (Bis) Pâine nedospită care servește la cuminecătură în cultul catolic și luteran.

ostie³ sf [At: DN³ / V: ~ium sn / Pl: ~ii / E: lat ostium] (Atm) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari.

OSTIE, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu trei, patru sau cinci brațe ascuțite, cu care se prind pești (înfigîndu-se în corpul lor). Pîrcălabul de lași dăduse poruncă să se caute numaidecît în acea zi, fie cu năvoadele, fie cu ostia, un crap de șase ocă. SADOVEANU, F. J. 384.

OSTIE² s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].

OSTIE¹ s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].

OSTIE s. f. pâine folosită (azimă) pentru cuminecătură în cultul catolic și luteran. (< germ. Hostie, lat. hostia)

OSTIE² ~i f. Pâine nedospită folosită de catolici și luterani la cuminecătură. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia

OSTIE¹ ~i f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peștelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti

òstie f. pâine nedospită ce preotul catolic sfințește la leturghie (= fr. hostie).

ostie f. 1. suliță triangulară cu care se scoate (la împărtășire) din cornul prescurei trupul lui Hristos; 2. furcă de prins pește. [Slav. OSTI, trident].

1) óstie f. (rus. óstie, ostĭ, vîrf de împuns, ghimpe, vsl. ostĭ, osie; sîrb. osti [f. pl.], trident, furcă, osina, osje, mustața spiculuĭ). Furcă de ucis peștiĭ în apă, numită și sandólă.

2) *óstie f. (lat. hostia). Victimă mică (oaĭe, capră, porc) sacrificată la Romanĭ. Azĭ, la catolicĭ, azimă pe care preutu o sfințește la liturghie.

oaste² sf vz ostie¹

oiște³ sf vz ostie¹

osche sf vz ostie¹

ostium sn vz ostie³

ostră sf vz ostie¹

ostrie sf vz ostie¹

oștie² sf vz ostie¹

OSTIUM s.n. v. ostie² [în DN].

ostie (unealtă; azimă; orificiu cardiac) (desp. -ti-e) s. f., art. ostia (desp. -ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (desp. -ti-i-)

ostie (-ti-e) s. f., art. ostia (-ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (-ti-i-)

ostie (unealtă de pescuit, azimă, orificiu al inimii) s. f. (sil. -ti-e), art. ostia(sil. -ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (sil. -ti-i-)

ostie (ostii), s. f. – Furcă de pescuit. Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin), cf. sb., slov. osti, rus. ostie.

OSTIE s. v. furcă.

OSTIE s. (PESCUIT) (reg.) furcă, țăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.

ostie s. v. FURCĂ.

OSTIE s. (PESCUIT) (reg.) furcă, țăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.

OSTIE s.f. (Mold., Ban.) Furcă cu trei dinți. A: Îi spintecară pîntcele cu ostie și cu aceasta-l premeniră din viață,. DOSOFTEI, VS. ◊ Fig. Le sînt dinții lănci cu ostii de mînie Slobodzîte și li-i limba spată iute. DOSOFTEI, PS. C: Ostiĕ. Tridens. AC, 358. Etimologie: sl. ostĭ, Cf. bg. osti, scr. osti, rus. ostĭ.