15 definiții pentru ostentație ostentațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSTENTÁȚIE, ostentații, s. f. Punere în valoare în mod provocator a unei însușiri; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. ◊ Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. [Var.: ostentațiúne s. f.] – Din fr. ostentation, lat. ostentatio, -onis.

OSTENTÁȚIE, ostentații, s. f. Punere în valoare în mod provocator a unei însușiri; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. ◊ Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. [Var.: ostentațiúne s. f.] – Din fr. ostentation, lat. ostentatio, -onis.

ostentație sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 197/ V: (înv) ~iune / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr ostentation, lat ostentatio, -onis] 1 Punere în valoare în mod provocator a unei însușiri. 2 Prezentare demonstrativă, pretențioasă. 3 (Îlav) Cu ~ În mod demonstrativ Si: ostentativ.

OSTENTÁȚIE, ostentații, s. f. Atitudine de paradă, de înfumurare, de îngîmfare sau de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. Fostul aghiotant domnesc. știe desigur regulile protocolului, dar pune în gest ostentație revoluționară. CAMIL PETRESCU, O. II 260. ◊ Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. Pe cînd eu căutam să ascund oarecum dragostea noastră, ea ținea s-o afișeze cu ostentație. CAMIL PETRESCU, U. N. 23. – Variantă: ostentațiúne (ODOBESCU, S. III 633) s. f.

OSTENTÁȚIE s.f. (Liv.) Atitudine de paradă, de provocare; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva. [Gen. -iei, var. ostentațiune s.f. / cf. fr. ostentation, it. ostentazione].

OSTENTÁȚIE s. f. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă. ♦ cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ. (< fr. ostentation, lat. ostentatio)

OSTENTÁȚIE ~i f. Etalare excesivă și indiscretă a unui avantaj sau a unei calități. [G.-D. ostentației] /<fr. ostentation, lat. ostentatio, ~onis

OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație.

OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație.

OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație.

ostentațiune sf vz ostentație

OSTENTAȚIÚNE s.f. v. ostentație.

ostentați(un)e f. afectațiune de a face paradă cu spiritul, meritul, averea sa.

*ostentațiúne f. (lat. ostentátio, -ónis). Demonstrațiune, acțiunea de a arăta cu mîndrie că posezĭ ceva, că nu te temĭ: a arăta cu ostentațiune, a face ostentațiune din avere. – Și áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)

ostentáție s. f. (sil. -ți-e), art. ostentáția(sil. -ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile(sil. -ți-i-)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OSTENTAȚIE. Subst. Ostentație, paradă (fig.), provocare, provocație (rar); etalare, etalaj, exhibiție. Afectare, prețiozitate (rar), retorism, emfază, grandilocvență. Aroganță, îngîmfare, înfumurare, infatuare, iactanță (rar), prezumție (livr.), fală, făloșie (reg.), fudulie, țanțoșie (rar), trufie, trufă (înv.); orgoliu, vanitate; fanfaronadă, lăudăroșenie, lăudăroșie (rar), grozăvire (fam. și depr.). Dispreț, disprețuire, desconsiderare, desconsiderație, bravadă, sfidare. Arogant, îngîmfat, înfumurat, trufaș; fanfaron; exhibiționist. Adj. Ostentativ, ostentatoriu (rar), provocator, demonstrativ; exhibiționist, exhibitoriu (rar). Afectat, prețios, retoric (peior.), emfatic, teatral, nenatural, bombastic, umflat (fig., fam.), grandilocvent. Arogant, îngîmfat, fumurat, infatuat, iactant (rar), prezumțios (livr.), plin de sine, bățos (fig.), țanțoș, fudul, trufaș; orgolios, vanitos; fanfaron, lăudăros, lăudăcios (rar), fălos (pop. și peior.). Disprețuitor, sfidător. Vb. A face paradă de..., a face caz de..., a parada (livr. și ir.), a exhiba (rar), a etala, a arbora (fîg.), a-și da importanță, a se uita de sus, a-și da (a-și lua) aere, a se umfla în pene, a se da în spectacol; a se îngîmfa, a se înfumura, a se infatua, a se făli (pop.), a se făloși (reg.), a se fuduli, a se furlandisi (fam.); a se lăuda, a se făli, a-și face reclamă, a face pe grozavul, a se grozăvi (fam. și depr.). A disprețui, a desconsidera, a sfida, a desfide. Adv. (În mod) ostentativ, demonstrativ etc. cu ostentație; cu dispreț; fățărnicește. V. afectare, automulțumire, capriciu, dispreț, grandilocvență, îngîmfare.

Intrare: ostentație
ostentație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostentație
  • ostentația
plural
  • ostentații
  • ostentațiile
genitiv-dativ singular
  • ostentații
  • ostentației
plural
  • ostentații
  • ostentațiilor
vocativ singular
plural
ostentațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostentațiune
  • ostentațiunea
plural
  • ostentațiuni
  • ostentațiunile
genitiv-dativ singular
  • ostentațiuni
  • ostentațiunii
plural
  • ostentațiuni
  • ostentațiunilor
vocativ singular
plural

ostentație ostentațiune

  • 1. Punere în valoare în mod provocator a unei însușiri; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Fostul aghiotant domnesc... știe desigur regulile protocolului, dar pune în gest ostentație revoluționară. CAMIL PETRESCU, O. II 260.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • Pe cînd eu căutam să ascund oarecum dragostea noastră, ea ținea s-o afișeze cu ostentație. CAMIL PETRESCU, U. N. 23.
        surse: DLRLC

etimologie: