OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt tratați bolnavii cu afecțiuni psihice; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz.

OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt îngrijiți alienații mintal, bolnavii psihic; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz.

OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sînt îngrijiți alienații; casă de nebuni. Ceilalți pensionari ai ospiciului, suiți pe ziduri, priveau această scenă cu capete încremenite, pradă poate unor amintiri secrete. BOGZA, C. O. 334. Au trecut opt luni de la instalarea tatei în ospiciu... Aveam impresia că tata abia acum se-ntoarce din război și nicidecum dintr-un sanatoriu de nebuni. SAHIA, N. 59. Trebuie să declari. dacă ai fost într-un ospiciu de nebuni. BART, S. M. 40.

ospíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)

ospíciu s. n. [-ciu pron. -cĭu], art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (sil. -ci-i-)

OSPÍCIU s. (MED.) balamuc, casă de nebuni, casă de sănătate.

OSPÍCIU s. v. azil.

OSPÍCIU s.n. Spital, sanatoriu unde sunt îngrijiți alienații mintali. [Pron. -ciu. / cf. fr. hospice, it. ospizio, lat. hospitium].

OSPÍCIU s. n. spital, sanatoriu de alienați. (< lat. hospitium, fr. hospice)

OSPÍCIU ~i n. Spital pentru alienați mintali; casă de nebuni; balamuc. /<lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz

ospiciu n. 1. casă de caritate în care se nutresc săraci, bătrâni și infirmi; 2. casă în care călugării dau ospitalitate drumeților.

*ospíciŭ n. (fr. hospice, d. lat. hospitium; it. ospizio. V. oaspete, otel, spital). Otel gratuit saŭ foarte ĭeftin ținut de călugărĭ saŭ de alțĭ oamenĭ miloșĭ: ospiciu de pe muntele Sfîntu Bernard. Azil, stabiliment de adăpost p. orfanĭ, bătrînĭ, infirmĭ, văduve.

OSPICIU s. (MED.) balamuc, casă de nebuni, casă de sănătate.

ospiciu s. v. AZIL.

ospiciu, ospicii s. n. închisoare.