ORTOPTER, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei de mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère.

ortopter [At: SIMIONESCU, F. R. 260 / Pl: ~e / E: fr orthoptères] 1 sn (Lpl) Ordin de insecte care au cele două aripi posterioare pliate în sensul lungimii. 2 sn (Șls) Insectă care face parte din acest ordin. 3 a Care are însușirile ortopterelor (1). corectat(ă)

ORTOPTER, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei descrise mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère.

ORTOPTER, ortoptere, s. n. Insectă cu aripile dinainte tari și cu cele dinapoi subțiri, cu nervuri paralele și care se pot strînge în evantai, în lungimea corpului. ♦ (La pl.) Ordinul insectelor prezentînd aceste caractere. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei descrise mai sus. Insectă ortopteră.

ORTOPTER s.n. Avion cu aripi drepte. [< fr. orthoptère, cf. gr. orthos – drept, pteron – aripă].

ORTOPTER s. n. avion cu aripi drepte. (< fr. orthoptère)

ORTOPTER ~e n. 1) la pl. Ordin de insecte cu membrele posterioare mai lungi și mai bine dezvoltate decât cele anterioare (reprezentanți: greierul, cosașul etc.). 2) Insectă din acest ordin. /<fr. orthoptere

*ortoptér, -ă adj. (vgr. orthós, drept, și pterón, aripă). Zool. Care are aripile anterioare încrucișate una peste alta, ĭar pe cele posterioare plecate în direcțiunea lungimiĭ. S. n., pl. e. Insect care are aripile așa, ca: lăcusta.

ORTOPTERE s.n.pl. Ordin care cuprinde insecte cu patru aripi, dintre care cele dinainte sunt tari și cele dinapoi subțiri; (la sg.) insectă din acest ordin. [Sg. ortopter. / < fr. orthoptères, cf. gr. orthos – drept, pteron – aripă].

ORTOPTERE s. n. pl. ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, iar cele posterioare late și membranoase și cu picioarele posterioare lungi, pentru sărit. (< fr. orthoptères)

ortopter (desp. -top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptere

!ortopter (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptere

ortopter s. n. (sil. mf. -pte-), pl. ortoptere

ORTOPTER ornitopter (v.).

ORTO- „drept, corect, adevărat, normal”. ◊ gr. orthos „drept, corect” > fr. ortho-, germ. id., engl. id., it. orto- > rom. orto-. □ ~amfiboli (v. amfi-, v. -bol), s. m. pl., amfiboli care cristalizează în sistemul rombic; ~cefal (v. -cefal), adj., care are capul drept; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., cutie craniană cu un index vertical între 70° și 75°; ~centru (v. -centru), s. n., punct de întîlnire al segmentelor de dreaptă care reprezintă înălțimile unui triunghi sau ale unui tetraedru; ~ceras (v. -ceras), s. m., moluscă din mările primare, cu cochilie dreaptă și conică; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri drepte; ~cromatic (v. -cromatic), adj., (despre materiale fotosensibile) sensibil la toate radiațiile luminoase, în afară de roșu; ~dactil (v. -dactil), adj., cu degete drepte; ~drom (v. -drom), adj., (despre influxul nervos) care se propagă normal în sens aferent sau eferent; ~epie (v. -epie), s. f., parte a lingvisticii care se ocupă cu studiul pronunției corecte a cuvintelor unei limbi; ~fite (v. -fit), s. f. pl., 1. Plante care prezintă dezvoltare normală. 2. Plante care, în dezvoltarea lor ontogenetică, parcurg toate etapele ciclului evolutiv; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., pronunție considerată corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme; ~forie (v. -forie), s. f., 1. Echilibru muscular normal al ochilor. 2. Paralelism perfect al axelor vizuale; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., orientare a organismului vegetal în linie dreaptă sub influența luminii; ~fototrop (v. foto-, v. -trop), adj., a cărui lumină influențează direct plantele; ~geneză (v. -geneză), s. f., serie de variații care, în evoluția organismelor animale și vegetale, se produc în același sens; ~genie (v. -genie₁), s. f., control al nașterilor; ~gnat (v. -gnat), adj., (despre un individ) care are profil facial drept; sin. ortognatic; ~gon (v. -gon₂), adj., de forma unui unghi drept; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; ~gramă (v. -gramă), s. f., model de scriere corectă; ~heliotropic (v. helio-, v. -tropic), adj., (despre frunze) care este orientat drept spre sursa de lumină; ~morf (v. -morf), adj., care păstrează nedeformate unghiurile; ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul diformităților aparatului locomotor; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a organelor vegetale avînd plan de simetrie staționară și, de obicei, verticală; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., disciplină care studiază și corectează tulburările de ordin pedagogic prezente la unii copii dificili; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și cu tratamentul bolilor osteoarticulare; ~pnee (v. -pnee), s. f., formă particulară de astm în care bolnavul nu poate respira decît în picioare, în poziție dreaptă; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină psihoeducativă care se ocupă cu corectarea dezvoltării capacităților intelectuale la copii; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu elitre pergamentoase și cu picioare posterioare lungi, adaptate la sărit; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., metodă radioscopică de obținere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru observarea intersecțiilor de cristal în lumina polarizată; ~scopie (v. -scopie), s. f., însușire a unui sistem optic de a nu produce distorsiuni; ~seismometru (v. seismo-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea cutremurelor verticale; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. adj., (Despre fructe) A cărui sămînță are o poziție dreaptă. 2. adj., Cu endospermul plan pe fața internă a mericarpului; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange prins de filamentul miceliului pe care s-a format; ~static (v. -static), adj., (despre fenomene) care se produce numai în poziție verticală; ~stih (v. -stih), s. n., linie verticală care unește mugurii sau frunzele dispuse unele sub altele în lungul tulpinii; ~tectogeneză (v. tecto-₁, v. -geneză), s. f., evoluție geotectonică a unui ortogeosinclinal; ~tip (v. -tip), s. n., genotip cu denumirea lui inițială; ~trop (v. -trop), adj., (despre organe vegetale) care prezintă o creștere verticală; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre corpuri) a cărui suprafață prezintă aceeași strălucire, indiferent de direcțiile de iluminare și de observație; ~tropie (v. -tropie), s. f., caracteristică a unui corp de a fi ortotropic; sin. ortotropism.

ORTOPTÉRE (< fr. {i}; {s} orto* + gr. pteron „aripă”) s. n. pl. Ordin de insecte cu aripile interioare pergamentoase, cele posterioare late și membranoase și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera). Se caracterizează prin prezența organelor auditive (organul timpanal) și a celor cu care produc zgomote (organe stridulante). Unele specii au ovipozitor. Dintre cele 20.000 de specii ale acestui ordin, cele mai multe sunt fitofage (ex. greierii, cosașii), unele dăunătoare (lăcustele, coropișnițele ș.a.), câteva sunt prădătoare.