ortodromă sf [At: DN³ / Pl: ~me / E: ger Orthodrome] Cel mai scurt drum care leagă două puncte de pe suprafața Pământului.

ORTODROMĂ s.f. Arc din cercul mare care trece prin două puncte date de pe suprafața Pămîntului și care reprezintă drumul cel mai scurt dintre aceste puncte. ♦ Drum parcurs de un vehicul avînd forma arcului de cerc descris mai sus. [Cf. fr. orthodromie < gr. orthos – drept, dromos – drum].

ORTODROM, -Ă adj. (despre influxul nervos) care se propagă normal, în sens aferent sau eferent. (< fr. orthodrom)

ORTODROMĂ s. f. drumul cel mai scurt dintre două puncte ale sferei terestre. (< germ. Orthodrome)

ORTODROMĂ ~e f. 1) Linia cea mai scurtă între două puncte ale unei sfere. 2) (în navigația maritimă și aeriană) Arc al cercului mare (imaginat), reprezentând drumul cel mai scurt între două puncte de pe suprafața Pământului. /<germ. Orthodrome

ortodromă (desp. -to-dro-) s. f., g.-d. art. ortodromei; pl. ortodrome

ortodromă (-to-dro-) s. f., g.-d. art. ortodromei; pl. ortodrome

ortodromă s. f. (sil. -dro-), g.-d. art. ortodromei; pl. ortodrome

ORTODROMA arcul din cercul mare care trece prin punctul de plecare și cel de sosire al unui traiect de pe suprafața pământului, marcând drumul cel mai scurt între cele două puncte.

ORTO- „drept, corect, adevărat, normal”. ◊ gr. orthos „drept, corect” > fr. ortho-, germ. id., engl. id., it. orto- > rom. orto-. □ ~amfiboli (v. amfi-, v. -bol), s. m. pl., amfiboli care cristalizează în sistemul rombic; ~cefal (v. -cefal), adj., care are capul drept; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., cutie craniană cu un index vertical între 70° și 75°; ~centru (v. -centru), s. n., punct de întîlnire al segmentelor de dreaptă care reprezintă înălțimile unui triunghi sau ale unui tetraedru; ~ceras (v. -ceras), s. m., moluscă din mările primare, cu cochilie dreaptă și conică; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri drepte; ~cromatic (v. -cromatic), adj., (despre materiale fotosensibile) sensibil la toate radiațiile luminoase, în afară de roșu; ~dactil (v. -dactil), adj., cu degete drepte; ~drom (v. -drom), adj., (despre influxul nervos) care se propagă normal în sens aferent sau eferent; ~epie (v. -epie), s. f., parte a lingvisticii care se ocupă cu studiul pronunției corecte a cuvintelor unei limbi; ~fite (v. -fit), s. f. pl., 1. Plante care prezintă dezvoltare normală. 2. Plante care, în dezvoltarea lor ontogenetică, parcurg toate etapele ciclului evolutiv; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., pronunție considerată corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme; ~forie (v. -forie), s. f., 1. Echilibru muscular normal al ochilor. 2. Paralelism perfect al axelor vizuale; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., orientare a organismului vegetal în linie dreaptă sub influența luminii; ~fototrop (v. foto-, v. -trop), adj., a cărui lumină influențează direct plantele; ~geneză (v. -geneză), s. f., serie de variații care, în evoluția organismelor animale și vegetale, se produc în același sens; ~genie (v. -genie₁), s. f., control al nașterilor; ~gnat (v. -gnat), adj., (despre un individ) care are profil facial drept; sin. ortognatic; ~gon (v. -gon₂), adj., de forma unui unghi drept; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; ~gramă (v. -gramă), s. f., model de scriere corectă; ~heliotropic (v. helio-, v. -tropic), adj., (despre frunze) care este orientat drept spre sursa de lumină; ~morf (v. -morf), adj., care păstrează nedeformate unghiurile; ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul diformităților aparatului locomotor; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a organelor vegetale avînd plan de simetrie staționară și, de obicei, verticală; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., disciplină care studiază și corectează tulburările de ordin pedagogic prezente la unii copii dificili; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și cu tratamentul bolilor osteoarticulare; ~pnee (v. -pnee), s. f., formă particulară de astm în care bolnavul nu poate respira decît în picioare, în poziție dreaptă; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină psihoeducativă care se ocupă cu corectarea dezvoltării capacităților intelectuale la copii; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu elitre pergamentoase și cu picioare posterioare lungi, adaptate la sărit; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., metodă radioscopică de obținere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru observarea intersecțiilor de cristal în lumina polarizată; ~scopie (v. -scopie), s. f., însușire a unui sistem optic de a nu produce distorsiuni; ~seismometru (v. seismo-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea cutremurelor verticale; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. adj., (Despre fructe) A cărui sămînță are o poziție dreaptă. 2. adj., Cu endospermul plan pe fața internă a mericarpului; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange prins de filamentul miceliului pe care s-a format; ~static (v. -static), adj., (despre fenomene) care se produce numai în poziție verticală; ~stih (v. -stih), s. n., linie verticală care unește mugurii sau frunzele dispuse unele sub altele în lungul tulpinii; ~tectogeneză (v. tecto-₁, v. -geneză), s. f., evoluție geotectonică a unui ortogeosinclinal; ~tip (v. -tip), s. n., genotip cu denumirea lui inițială; ~trop (v. -trop), adj., (despre organe vegetale) care prezintă o creștere verticală; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre corpuri) a cărui suprafață prezintă aceeași strălucire, indiferent de direcțiile de iluminare și de observație; ~tropie (v. -tropie), s. f., caracteristică a unui corp de a fi ortotropic; sin. ortotropism.