8 definiții pentru orbălțitură orbălțătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORBĂLȚITÚRĂ, orbălțituri, s. f. (Reg.) Orbalț (1). [Var.: orbălțătúră s. f.] – Orbălți + suf. -tură.

ORBĂLȚITÚRĂ, orbălțituri, s. f. (Reg.) Orbalț (1). [Var.: orbălțătúră s. f.] – Orbălți + suf. -tură.

orbălțitu sf [At: ȘEZ. III, 140 / V: (reg) ~țătu / Pl: ~ri / E: orbălți + -tură / Pl: ~ri / E: orbălți + ~tură] (Mol; în descântece) Orbalț (1). corectată

ORBĂLȚITÚRĂ s. f. v. orbălțătură.

ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură.

ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură.

orbălțătu sf vz orbălțitură

ORBĂLȚĂTÚRĂ, orbălțături, s. f. (Popular) Infecție provocată de orbalț. M-am spălat de orbălțătură, de roșeață. PĂSCULESCU, L. P. 134. – Variantă: orbălțitúră (ȘEZ III 140) s. f.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri

orbălțitúră s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri

Intrare: orbălțitură
orbălțitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbălțitu
  • orbălțitura
plural
  • orbălțituri
  • orbălțiturile
genitiv-dativ singular
  • orbălțituri
  • orbălțiturii
plural
  • orbălțituri
  • orbălțiturilor
vocativ singular
plural
orbălțătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbălțătu
  • orbălțătura
plural
  • orbălțături
  • orbălțăturile
genitiv-dativ singular
  • orbălțături
  • orbălțăturii
plural
  • orbălțături
  • orbălțăturilor
vocativ singular
plural

orbălțitură orbălțătură

etimologie:

  • Orbălți + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09