2 intrări

10 definiții

OPORTUNÍST, -Ă, oportuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la oportunism, propriu oportunismului. 2. S. m. și f. Adept al oportunismului. – Din rus. opportunist, fr. opportuniste.

OPORTUNÍST, -Ă, oportuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la oportunism, propriu oportunismului. 2. S. m. și f. Adept al oportunismului. – Din rus. opportunist, fr. opportuniste.

OPORTUNÍST, -Ă, oportuniști, -ste, s. m. și f. 1. Adept al oportunismului (1). Zdrobirea dușmanilor partidului, a oportuniștilor de toate nuanțele nu înseamnă că lupta a luat sfîrșit; sarcina este să demascăm sistematic ideologia și rămășițele ideologiei curentelor dușmane leninismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 10. ◊ (Adjectival) Partidul se întărește curățindu-și rîndurile de elementele oportuniste. 2. Persoană lipsită de caracter și de principialitate, care, pentru a-și satisface interesele, adoptă și aplică, după împrejurări, diverse păreri și principii.

oportuníst adj. m., s. m., pl. oportuníști; adj. f., s. f. oportunístă, pl. oportuníste

OPORTUNÍST, -Ă adj. Referitor la oportunism, propriu oportunismului. // s.m. și f. 1. Om care își schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale. 2. Adept al oportunismului (2). [Cf. fr. opportuniste, rus. opportunist].

OPORTUNÍST, -Ă adj., s. m. f. 1. (adept) al oportunismului (1). 2. (cel) care își schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale. (< fr. opportuniste, rus. opportunist)

OPORTUNÍST1 ~stă (~ști, ~ste) Care ține de oportunism; propriu oportunismului. /<fr. opportuniste

OPORTUNÍST2 ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al oportunismului. /<fr. opportuniste

oportunist m. partizan al oportunismului.

*oportuníst, -ă s. și adj. (d. oportun). Partizan al oportunizmuluĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

oportuníst adj. m., s. m., pl. oportuníști; f. sg. oportunístă, pl. oportuníste

Intrare: oportunist (adj.)
oportunist1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A6)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oportunist
  • oportunistul
  • oportunistu‑
  • oportunistă
  • oportunista
plural
  • oportuniști
  • oportuniștii
  • oportuniste
  • oportunistele
genitiv-dativ singular
  • oportunist
  • oportunistului
  • oportuniste
  • oportunistei
plural
  • oportuniști
  • oportuniștilor
  • oportuniste
  • oportunistelor
vocativ singular
plural
Intrare: oportunist (s.m.)
substantiv masculin (M9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oportunist
  • oportunistul
  • oportunistu‑
plural
  • oportuniști
  • oportuniștii
genitiv-dativ singular
  • oportunist
  • oportunistului
plural
  • oportuniști
  • oportuniștilor
vocativ singular
  • oportunistule
  • oportuniste
plural
  • oportuniștilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oportunist (adj.)

  • 1. Care se referă la oportunism, propriu oportunismului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN un exemplu
    exemple
    • Partidul se întărește curățindu-și rândurile de elementele oportuniste.
      surse: DLRLC

etimologie:

oportunist, -ă (persoană) oportunist oportunistă

  • 1. Adept al oportunismului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Zdrobirea dușmanilor partidului, a oportuniștilor de toate nuanțele nu înseamnă că lupta a luat sfîrșit; sarcina este să demascăm sistematic ideologia și rămășițele ideologiei curentelor dușmane leninismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 10.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană lipsită de caracter și de principialitate, care, pentru a-și satisface interesele, adoptă și aplică, după împrejurări, diverse păreri și principii.
    surse: DLRLC DN

etimologie: