8 definiții pentru opor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

opor sn [At: JIPESCU, O. 55 / Pl: ~oare / E: bg опора, srb opor] 1 (Reg) Parte a osiei carului. 2 (Pex) Inel de oțel de la osia carului Si: oporniță. 3 (Reg; îlav) Până la (sau în) ~ Până la refuz Si: complet, total. 4 (Reg; îe) A pune ~ (D. cai) A fi nărăvaș. 5 (D. oameni; îae) A opune rezistență Si: a se împotrivi.

OPÓR, opoare, s. n. (Regional) Partea groasă a osiei, care intră în căpățîna roatei; cerculeț de fier care se pune pe lîngă capătul osiei spre a împiedica frecarea ei de roată.

OPÓR, opoare, s. n. (Reg.) Partea groasă a osiei, care intră în căpățâna roții; cerculeț de fier care se pune la capătul osiei spre a împiedica frecarea ei de roată. – Bg. opora, sb. upora.

opor n. 1. umărul osiei: carul s’a înnămolit până la opor; 2. fig. încurcătură; până la opor, vârît până în gât intr’o încurcătură. [Rus. OPORŬ, sprijin].

2) opór n., pl. inuz. oare saŭ urĭ (rudă cu rus. upór, sîrb. upornost, rezistență, și compus ca și opor 1. V. poară, opresc, pri- și ză-por). Olt. Rezistență, împotrivire. A pune opor, a opune rezistență, a te împotrivi. V. picĭor (în prag), price 1, bîhă.

1) opór n., pl. oare (bg. opora, sprijin, rus. opór, opóra și podpóra, sprijin. V. opor 2). Acea parte a osiiĭ care e vecină cu roata, locu gol dintre umăru osiiĭ și roată. A intrat roata pînă’n opor în noroĭ, s’a înnomolit tare.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

opór (opoáre), s. n. – Umărul osiei de car. Bg. opora, sb., pol., rus. opor „sprijin, reazem” (Tiktin). – Der. oporniță, s. f. (verigă de fier care leagă osia de perinocul carului), cf. bg. oporen (Candrea).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

opór, opoáre, s.n. (reg.) 1. parte a osiei mai aproape de roată. 2. rezistență, împotrivire. 3. (fig.) încurcătură.

Intrare: opor
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opor
  • oporul
  • oporu‑
plural
  • opoare
  • opoarele
genitiv-dativ singular
  • opor
  • oporului
plural
  • opoare
  • opoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

opor

  • 1. regional Partea groasă a osiei, care intră în căpățâna roții; cerculeț de fier care se pune la capătul osiei spre a împiedica frecarea ei de roată.
    surse: DLRLC DLRM

etimologie: