opercul sn [At: DM / Pl: ~e / E: lat operculum, fr opercule] 1 Membrană susținută adesea de plăci osoase, care acoperă deschiderea branhială la pești. 2 Capac care astupă gura cochiliei la unii melci.

OPERCUL, opercule, s. n. Membrană care acoperă branhiile la pești sau deschizătura unei scoici. ♦ Căpăcel care închide căsuța în care se află larva (de albină).

OPERCUL s.n. Membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. ♦ Organ care închide scoica anumitor moluște. ♦ Strat subțire care închide celulele în care se află larvele albinelor. ♦ (Bot.) Căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. opercule, cf. lat. operculum].

OPERCUL s. n. 1. membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. 2. organ care închide scoica anumitor moluște. 3. strat subțire care închide celulele larvelor albinelor. 4. (bot.) căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. (< fr. opercule, lat. operculum)

*opércul n., pl. e (lat. opérculum, d. operire, a închide, a acoperi. V. acoper). Șt. nat. Căpăcelu care acopere celulele albinelor. O membrană de la nările păsărilor. O pĭesă păreche mobilă care acopere branchiile la peștĭ. O pĭesă de materie translucidă ca a cornuluĭ și care servește moluscelor gasteropode să-șĭ închidă scoĭca. V. capac.

opercul s. n., pl. opercule

opercul s. n., pl. opercule

opercul s. n., pl. opercule

OPERCULI- „capac, opercul”. ◊ L. operculum „capac” > fr. operculi-, engl. id. > rom. operculi-. □ ~fer (v. -fer), adj., prevăzut cu un opercul; ~form (v. -form), adj., de forma unui opercul.

OPERCUL s. (ANAT.) (pop.) ureche. (~ la pești.)

OPERCUL s. (ANAT.) (pop.) ureche. (~ la pești.)