2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište.

oiște2 sf [At: CHEST. IV, 117/91 / Pl: ? / E: oaie + -iște] (Reg) Loc unde pasc oile (1). corectat(ă)

oiște1 sf [At: (a. 1802) IORGA, S. D. XII, 144 / V: (reg) h~, oște, oștie / Pl: ~ti / E: bg оище] 1 Bară lungă de lemn fixată în crucea carului, căruței, trăsurii etc., care separă animalele înhămate. 2 (Pop; îe) A (o) nimeri (sau a o potrivi, a da ca Irimia sau ca Ivan, ca neica Stan) cu ~a-n gard A spune sau a face o prostie mare. 3 (Pop; fig) Parte a constelației Carul Mare, alcătuită din trei stele, așezate în prelungirea careului care formează „carul”. 4 (Reg) Parte componentă a morii de vânt cu ajutorul căreia aceasta se rotește pentru a o aduce cu aripile în poziție potrivită spre a fi acționate de vânt Si: (pop) proțap. 5 (Reg) Prăjină pe care se întind hainele.

OIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea carului, a căruței, a trăsurii etc., de care se înhamă caii (sau se înjugă boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un car. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište.

OIȘTE, oiști, s. f. 1. Prăjină, bară lungă de lemn fixată în crucea carului (căruței, trăsurii etc.), de-a dreapta și de-a stînga căreia se înhamă caii sau se înjugă boii. V. proțap, rudă. Mocanul nostru căruțaș își adusese caii de la apă și-i pusese în pripă la oiște. SADOVEANU, O. II 230. În colț la marginea poienii, Era un car cu oiștea-n- toarsă. GOGA, C. P. 22. Două iepe albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. ♦ Parte a constelației carul-mare, alcătuită din trei stele, așezate în prelungirea careului care închipuie un car. Se vede oiștea carului-mare printr-o spărtură din norii negri. DUMITRIU, P. F. 21. Luceafăru-i gata s-apuie, Iar carul pre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. II 7. ◊ Expr. A nimeri (mai rar a da ca Ieremia) cu oiștea-n gard = a spune un lucru nepotrivit cu situația sau logica, a face o prostie boacănă. Ia seama, Ioane, să nu dai cu oiștea în gard. REBREANU, I. 110. 2. Parte componentă a morii de vînt, cu care aceasta se întoarce în bătaia vîntului; proțap, cîrma.

OIȘTE ~i f. 1) Bară în partea din față a unei căruțe, de părțile căreia se înhamă caii și care servește pentru cârmuire. ◊ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea în gard a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situație dată. 2) Dispozitiv cu ajutorul căruia o moară de vânt e întoarsă cu aripile în bataia vântului. [Sil. o-iș-] /<bulg. oište

oiște f. prăjină de care se înjugă vitele sau se înhamă caii. [Serb. OĬIȘTE].

óiște f. (sîrb. oje, oĭște; ojište, cîrligu pluguluĭ). Prăjină înfiptă înaintea trăsuriĭ și alăturea de care (la dreapta și la stînga) se înhamă caiĭ. A da cu oiștea’n gard (ca Ĭeremia), a nemeri prost, a greși ridícul într’o afacere. V. proțap.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oiște (desp. o-iș-) s. f., g.-d. art. oiștii; pl. oiști

oiște (o-iș-) s. f., g.-d. art. oiștii; pl. oiști

oiște s. f. (sil. o-iș-), g.-d. art. oiștii; pl. oiști

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OIȘTE s. (TEHN.) 1. proțap, (reg.) rudă, tânjală. (~ la car, la sanie.) 2. v. pârghie.

OIȘTE s. (TEHN.) 1. proțap, (reg.) rudă, tînjală. (~ la car, la sanie.) 2. cîrmă, drug, pîrghie, proțap. (~ la moara de vînt.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oiște (oiști), s. f. – Bară de lemn fixată în crucea carului, care stă între cei doi cai sau boi. Sb., cr. ojište (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 226; Meyer 316; Conev 70), din sb., cr., slov., ceh. oje „oiște”, cf. bg. iušte, alb. ošte.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da ca Ieremia cu oiștea-n gard expr. (pop.) a face / a spune ceva nepotrivit; a face o prostie.

a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard expr. a face o gafă.

Intrare: oiște (loc)
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oiște
  • oiștea
plural
genitiv-dativ singular
  • oiști
  • oiștii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: oiște (tehn.)
oiște1 ('oiște) substantiv feminin
  • silabație: o-iș-te info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oiște
  • oiștea
plural
  • oiști
  • oiștile
genitiv-dativ singular
  • oiști
  • oiștii
plural
  • oiști
  • oiștilor
vocativ singular
plural
hoiște
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oște
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oiște, oiștisubstantiv feminin

  • 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Mocanul nostru căruțaș își adusese caii de la apă și-i pusese în pripă la oiște. SADOVEANU, O. II 230. DLRLC
    • format_quote În colț la marginea poienii, Era un car cu oiștea-ntoarsă. GOGA, C. P. 22. DLRLC
    • format_quote Două iepe albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. DLRLC
    • chat_bubble A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Ia seama, Ioane, să nu dai cu oiștea în gard. REBREANU, I. 110. DLRLC
  • 2. Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Se vede oiștea carului-mare printr-o spărtură din norii negri. DUMITRIU, P. F. 21. DLRLC
    • format_quote Luceafăru-i gata s-apuie, Iar carul pre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. II 7. DLRLC
  • 3. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii