oho i [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: oh~ / S și: o-ho și oh-ho / E: fo] 1 Exclamație care precedă și întărește o afirmație sau o constatare. 2 Strigăt cu care se opresc vitele și caii. 3 (Fam) Cuvânt prin care se cere cuiva să înceteze de a vorbi, de a striga, de a plânge, de a râde etc. 4 Exclamație care exprimă surprinderea. 5 Exclamație care exprimă neîncrederea față de cele spuse de cineva.

OHO! interj. Ho! ~! tată, zise feciorul de împărat..., că nu-i așa! (MERA).

OHO interj. Exclamație care exprimă surprindere, contrarietate, neîncredere în cele spuse de cineva etc.

OHO interj. (se folosește pentru a exprima neîncredere, îndoială sau surprindere). /o + ho

oho! int. ce servă: 1. a chema sau striga; 2. a asigura pe cineva.

ohó și ohohó și (ob.) o! ho! și o! hohó! interj. care arată siguranța, nepăsarea saŭ ironia: Nu veĭ pleca. – O, ho! Ba plec! – El nu se teme. – O, hoho! Vaĭ de capu luĭ!

ohoho i vz oho

oho interj.

OHO interj. (Pronunțat de obicei cu ,,o" final prelungit și cu repetarea silabei finale) 1. Exclamație care exprimă surprinderea, neîncrederea etc. față de cele spuse de cineva. Cf. budai-deleanu, lex., barcianu. Cum? N-am auzit?... O! ho! ho!... Cu bătrînețele... delavrancea, o. ii, 48. Cât ceri pe ea? – Să-mi dai cinci lei. – O-ho! Săracul de el. brăescu, a. 109, cf. SCRIBAN, D. 2. Exclamație care precedă și întărește o afirmație sau o constatare. Cf. șăineanu. O! ho! ho! Slovenii s-au pripit la scris... delavrancea, o. ii, 41. Îl doare capul... Oh-ho!... Îl doare... id. ib. 57, cf: 74. 3. (Regional) Strigăt cu care se opresc vitele (chest. v 77/8) sau caii (alk ii 3 251/886). ♦ (Familiar, de obicei la adresa unui vorbitor) Destul, stai, oprește-te ! Cf. barcianu. Oho, tată – zise feciorul de împărat curajos – că nu-i așa! mera, l. b. 48. – Scris și: o-ho și oh-ho. – Și: ohoho (scris și o ho ho) interj. – Formație pe baza unui sunet reflex.