ofili [At: PSALT. 51 / V: (reg) ofeli, (cscj) ~la, ofela, (îrg) oghi~, ogi~, oveli, olivi, ovi~ / Pzi: ~lesc / E: rs охилеть] 1 vr (D. plante) A se veșteji. 2 vr (Fig) (D. oameni) A-și pierde culoarea, frăgezimea feței Si: a se îngălbeni. 3 vr (Fig) A-și pierde puterea, vigoarea. 4 vr (Fig) A se întrista. 5 vt (Înv; îf ovili) A umili. 6 vt (Reg) A supăra pe cineva, spunându-i un lucru urât Si: a insulta, a jigni. 8^[1] vr (Înv; îf ovili) A-și pierde nădejdea Si: a se descuraja.

OFILI, Mold. OVILI (-ilesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) veșteji, a (se) păli, a (se) îngălbeni: vă veștejiți voi toate, plăpînde flori ale vieții... în grabă vă ofiliți și periți toate (ODOB.) ¶ 2 Ⓕ A-și pierde culorile feței, a-și pierde vioiciunea: li se făcea frică ca nu cumva vîntul să-i ofilească lumina feței (DLVR.); din rumenă și veselă ce era, ajunsese de se ofilise (ISP.); ranele (poporu)lui erau... adînci, apăsarea despotică îl ovilise (NEGR.) [comp. rus. ohilĕtĭ „a slăbi, a se pipernici”].

OFILI, ofilesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre plante și părți ale lor) A se veșteji, a păli, a (se) trece; a se îngălbeni. Transportăm un pom...Cum l-o atinge soarele, se ofilește. GALAN, Z. R. 108. Prea ați făcut cald aici. Uite cum s-au ofilit frunzele! BASSARABESCU, S. N. 145. Nu-nflorește, Nici nu rodește Și nici locul nu-i priește, Ci mai mult se ofilește. TEODORESCU, P. P. 174. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde culoarea, frăgezimea feței; a-și pierde vigoarea, puterea. Dochia se ofilea pe zi ce merge și fire de argint îi răsăreau în păr. SADOVEANU, O. I 272. ◊ Tranz. Numai cine-a păscut dorul Știe cin’ mi-a albit părul Și mi-a ofilit trupșorul. TEODORESCU, P. P. 327. – Variantă: (învechit și regional) ovili (NEGRUZZI, S. I 275) vb. IV.

A SE OFILI mă ~esc intranz. 1) (despre plante) A pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji. 2) fig. (despre persoane) A pierde prospețimea fizică; a se veșteji. /<rus. ohilĕti

A OFILI ~esc tranz. A face să se ofilească. /<rus. ohilĕti

ofilì v. 1. a (se) îngălbini, a lângezi: de rumenă ce erea se ofilise ISP.; 2. a se trece, a se vesteji. [V. ovilì].

ofela v vz ofili

ofeli v vz ofili

ofila v vz ofili

oghili v vz ofili

ogili v vz ofili

olivi v vz ofili

oveli v vz ofili

ovili v vz ofili

ugili v vz ofili

uvili v vz ofili

OFILIT, Mold. OVILIT adj. p. OFILI, OVILI. Veșted, pălit, îngălbenit: acum totul era veșted, totul era ofilit, totul se îmbrăcase într’un giulgiu de ger și de întristare (ODOB.); Ⓕ: o veselie mare îi tresări în fața ofilită (DLVR.); văzîndu-mă așa mic și ovilit, mi-au pus numele Tindală (NEGR.).

❍UGILI (-ilesc) vb. tr. și refl. Mold. Bucov. 1 = OFILI; Ⓕ: Badea ochii’n pămînt a țintit, La inimă s’a ugilit (VOR.).

ovilì v. Mold. a ofili: împăratul ovilit și sarbăd la față. [Rut. UVIALIĬ, veșted].

ofelésc, V. ofilesc.

ofilésc (ob.), ofelésc (Serbia), ovilésc și ubilésc (nord) și ovelésc, ovilésc (vechĭ) v. tr. (vsl. *u-venliti = venliti, nsl. veniti, rus. uvĭánutĭ, a ofili; rut. uvĭályĭ, ofilit. V. ugilit). Veștezesc. Îngălbenesc, usuc. V. refl. Mă veștezesc. Mă îngălbenesc, mă usuc: florile s’aŭ ofilit. Fig. A te ofili de întristare. Vechĭ. Mă descurajez. V. milcuĭesc.

ovelésc și ovilésc, V. ofilesc.

uvilésc, V. ofilesc.

!ofili (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă ofilesc, 3 sg. se ofilește, imperf. 1 sg. mă ofileam; conj. prez. 1 sg. să mă ofilesc, 3 să se ofilească; imper. 2 sg. afirm. ofilește-te; ger. ofilindu-mă

ofili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilesc, imperf. 3 sg. ofilea; conj. prez. 3 să ofilească

ofili vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilesc, imperf. 3 sg. ofilea; conj. prez. 3 sg. și pl. ofilească

ofilesc, -leam 1 imp.

ofili (ofilesc, ofilit), vb. – 1. A se veșteji. – 2. A slăbi, a se usca pe picioare. – Var. (Mold.) ovili, ugili. Sl. vęliti, fără îndoială în forma *uvęliti, cf. sl. uvęnąti (Cihac, II, 235), uvędati (Tiktin), rut. uvialii (Byhan 340), rus. ochileti (Candrea), cu același sens.

ofili, ofilesc v. t. a bate zdravăn, a desfigura în bătaie.

OFILI vb. v. fana, trece.

OFILI vb. a (se) îngălbeni, a păli, a (se) trece, a (se) usca, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tânji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pâhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.)

ofili vb. v. FANA. TRECE.

OFILI vb. a (se) îngălbeni, a păli, a (se) trece, a (se) usca, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.)

OFILI vb. IV. 1. refl. (Despre plante și părți ale lor) A se veșteji, a păli; a se îngălbeni. cf. polizu. Copilăria e ca un arbore june ce prosperă liber în aer, la soare, și care se ofilește în seră, în închisoare, alecsandri, t. 1710. Rozele p-a ta cunună Cum le pui se ofilesc! bolintineanu, o. 161, cf. babcianu, alexi, w. Prea ați făcut cald aici... Uite cum s-au ofilit frunzele! bassarabescu, s. n. 145. Primăvara se arăta cu înfiorări timpurii și i se ofileau grabnic florile. sadoveanu, o.. xvii, 184. Transportăm un pom... Cum l-o atinge soarele, se ofilește, galan, z. r. 108. Floarea de dimineață se ofilise. vornic, p. 201. Și tu ai ales Cea mai mîndră floare... Cîte ai lăsat Toate le-ai călcat Și s-au olivit Și s-au vestezit. marian, nu. 606. Ruja din cosița mea Pentru tine n-o cădea, Va cădea, badeo, a ta, ...Va cădea, s-o ofili. reteganul, ,tr. 154. (fig.) Viața mea se ofilește Ca un fir de iarbă-n vînt. alecsandri, t. i, 435. ◊ tranz. fact. Bruma ofilește îndată florile și legumele. odobescu, ap. tdrg. [Codrule,] Crăcile ți-ai ofilit, Parcă bruma te-a bătut! păsculescu, l. p. 265. 2. refl. fig. (Despre oameni) A-și pierde culoarea, frăgezimea feței, a îngălbeni; a-și pierde puterea, vigoarea. Eu m-am vechit, m-am veștezit și ca florile de brumă m-am ovilit. cantemir, ist. 262, cf. polizu. Din rumenă și; veselă ce era, ajunsese de se ofilise. ispirescu, l. 51. Dochia se ofilea pe zi ce merge și fire de argint îi răsăreau în păr. sadoveanu, o, i, 31. Jandarmul a luat aminte că omul lui a holbat ochii și a rînjit, apoi i s-a ofilit obrazul ca într-o mîhnire neagră. id. ib. xvii, 203. O să se ofilească de copil. h. lovinescu, t. 96. Că eu mă plîngeam Și mă ofeliam, Nime-n lume nu mă auzea, marian, v. 187, cf. id. d. 137. ◊ tranz. fact. Li se făcea frică ca nu cumva vîntul să-i ofilească lumina feții,.delavrancea, v. v. 11. Numai cine-a păscut dorul Știe cin’ mi-a albit părul Și mi-a ofilit trupșorul. teodobescu, p. p. 327. ◊ Intranz. Tinerică, frumușică, Noaptea oghilește, Ziua înflorește. sevastos, n. 123. ♦ A se întrista, a se amărî. De ce dar cînd cădem în vreo tîmplare rea ne ovilim pîn’ într-atîta? (sec. XVIII). arhiva r. i, 144/16. Mă ofilesc, adică mă supăr. i. golescu, c. Nu înțeleg, se ofili Nastasia șoptit. sadoveanu, o. xvii, 299. Îndată mi-am adus aminte de pățania mea cu cățelandrul și m-am ofilit, id. ib. 456. 3. tranz. (Învechit, în forma ovili) A umili, a înjosi. Apăsarea despotică îl ovilise într-atîta [pe popor], încît păstorii lui Dragoș și ostașii lui Ștefan nu erau acum decît niște sclavi îngiosiți a unei boierimi desfrînate. negruzzi, s. i, 275. ♦ (Regional) A supăra cu vorba, a jigni (pe cineva), a insulta (Secaș – Vașcău). viciu, gl. 4. refl. (Învechit, în forma ovili) A-și pierde nădejdea, a se descuraja. Cînt ție slava mea și se nu milcuiescu-me (să nu mă milcuiesc c^2, să nu mă ovilesc d, nu-mi fu milă h). psalt. 51, cf. 63. Sterpia și lipsa coconilor carea mîhnește și ne ovilește pre șerbii sfințiii-tale. dosoftei, ap. TDBG. – prez. ind.: ofilesc. – Și: (regional) ofeli vb. IV; ofila, ofela (h xviii 315) vb. I; (învechit și regional) ovili, oghili, ogili (db. vi, 291), ugili (ib.), oveli (ddrf, tdrg), olivi vb. IV. – Din rus. охилть „a slăbi, a se pipernici”.