2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.

ofensi sf [At: NEGULICI / Pl: ~ve / E: fr offensive, ger Offensive] 1 (Îoc defensivă) Formă principală de luptă a unor forțe armate, care are ca scop nimicirea sau capturarea inamicului și cucerirea terenului pe care acesta îl ocupă Si: asalt, atac. 2 (Spt; la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. 3 (Fig) Acțiune vie, concentrată, întreprinsă pentru a înfrânge o dificultate, a lichida o situație nefavorabilă, a înfăptui o nouă stare de lucruri, a cuceri un nou obiectiv etc.

OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale armatei, constând în luarea inițiativei operațiilor prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și cucerirea terenului pe care îl ocupă. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, lichidării unei situații neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.

OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. (În opoziție cu defensivă) Formă principală de luptă a unor forțe armate care, cu sprijinul tuturor armelor și prin surprindere, are ca scop nimicirea totală sau capturarea inamicului. V. atac, asalt, șarjă. Am găsit armata împărțită între 3 corpuri de armată pe frontieră Ofensiva în țările de jos a fost o grea înfrîngere. CAMIL, PETRESCU, T. II 433. ♦ Fig. Acțiune întreprinsă cu scopul de a înfrînge o dificultate, de a lichida o situație nefavorabilă, de a învinge pe dușmani, pentru a înfăptui o nouă stare de lucruri, pentru a cuceri un nou obiectiv etc. Popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma războiidui sînt în primele rînduri ale_ ofensivei pentru pace. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 331. Încrezător peste măsură în statornicia norocului lui, a pornit o ofensivă. GALAN, B. I 240. Acolo se strămutase bătălia cea mare a petrolului, cu repezi ofensive și cuceriri de poziții. C. PETRESCU, A. 410.

OFENSÍVĂ s.f. (Op. defensivă) Mișcare de înaintare a unor forțe armate către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ♦ (Fig.) Acțiune puternică dusă cu scopul de a realiza ceva. [< fr. offensive, it. offensiva, germ. Offensive].

OFENSÍVĂ ~e f. 1) Acțiune de atac a unor forțe armate, cu scopul de a nimici inamicul și de a cuceri terenul ocupat de acesta. 2) sport Atac organizat al unei echipe sportive asupra echipei adverse. 3) fig. Acțiune energică de amploare, realizată prin participarea mai multor persoane, în vederea atingerii unui anumit scop. ~ diplomatică. /<fr. offensive, germ. Offensive

ofensivă f. acțiunea de a ataca și însuș atacul: a luat ofensiva.

OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif.

OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif.

ofensiv, ~ă [At: AR (1829), 471/20 / V: (înv) ~nziv, ofan~ / Pl: ~i, ~e / E: fr offensif ger offensiv] (Îoc defensiv) 1-2 a (Care atacă sau) cu care se atacă. 3-4 av, a (În mod) agresiv.

OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. (În opoziție cu defensiv) Care atacă sau cu care se atacă. Acțiune ofensivă. Arme ofensive. ◊ (Adverbial) Era gata a susține, ofensiv sau defensiv, pe oricare din aripele [armatei] sale. HASDEU, I. V. 145.

OFENSÍV, -Ă adj. Care atacă; care servește pentru a ataca. [< fr. offensif, germ. offensiv].

OFENSÍV, -Ă I. adj. care atacă; cu caracter de ofensivă (II). ◊ agresiv. II. s. f. 1. formă principală a acțiunilor de luptă, înaintarea către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ◊ (sport; în jocurile cu mingea) atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. 2. (fig.) acțiune puternică ce urmărește a realiza ceva. (< fr. offensif, /II/ offesnive, it. offensiva, germ. Offensive)

OFENSÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care participă la ofensivă; în stare de ofensivă. Trupe ~e. Acțiuni ~e. 2) Care servește la ofensivă; pentru ofensivă. Armă ~ă. /<fr. offensif

ofensiv a. care atacă, care servă a ataca: arme ofensive; alianță ofensivă și defensivă, unire între popoare cari își promit ajutor mutual în caz de răsboiu, fie pentru atac fie pentru apărare.

*ofensív, -ă adj. (fr. offensif, d. mlat. offensivus). Care atacă, care servește la atacat: războĭ ofensiv, armă ofensivă. Alianță ofensivă și defensivă, alianță încheĭată p. atac orĭ apărare. S. f., pl. e. Atac, agresiune între armate. A lua ofensiva, a ataca. Adv. În mod ofensiv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve

ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve

arată toate definițiile

Intrare: ofensivă
ofensivă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ofensi
  • ofensiva
plural
  • ofensive
  • ofensivele
genitiv-dativ singular
  • ofensive
  • ofensivei
plural
  • ofensive
  • ofensivelor
vocativ singular
plural
Intrare: ofensiv
ofensiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ofensiv
  • ofensivul
  • ofensivu‑
  • ofensi
  • ofensiva
plural
  • ofensivi
  • ofensivii
  • ofensive
  • ofensivele
genitiv-dativ singular
  • ofensiv
  • ofensivului
  • ofensive
  • ofensivei
plural
  • ofensivi
  • ofensivilor
  • ofensive
  • ofensivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ofensivă

  • 1. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: atac antonime: defensivă un exemplu
    exemple
    • Am găsit armata împărțită între 3 corpuri de armată pe frontieră... Ofensiva în țările de jos a fost o grea înfrîngere. CAMIL, PETRESCU, T. II 433.
      surse: DLRLC
    • 1.1. sport (Mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac.
      surse: DEX '09 MDN '00
    • 1.2. figurat Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii.
      surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
      exemple
      • Popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma războiului sînt în primele rînduri ale ofensivei pentru pace. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 331.
        surse: DLRLC
      • Încrezător peste măsură în statornicia norocului lui, a pornit o ofensivă. GALAN, B. I 240.
        surse: DLRLC
      • Acolo se strămutase bătălia cea mare a petrolului, cu repezi ofensive și cuceriri de poziții. C. PETRESCU, A. 410.
        surse: DLRLC

etimologie:

ofensiv

  • 1. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: agresiv 2 exemple
    exemple
    • Acțiune ofensivă. Arme ofensive.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Era gata a susține, ofensiv sau defensiv, pe oricare din aripele [armatei] sale. HASDEU, I. V. 145.
      surse: DLRLC

etimologie: