ODINIOARĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată. 2, (Înv.) Cândva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. [Pr.: -ni-oa-] – O³ + dinioară (înv. „cândva” < lat.).

odinioară [At: PSALT. 118 / V: (înv) odănăo~, odânăoar, odânăo~,^[1] odânăoare, odânâo~,^[2] odâneo~, ~neoară, ~neoare, ~ore^[3] / P: ~ni-oa~ / E: o⁶ + dinioară] 1 av (Înv) O singură dată. 2 av (În legătură cu verbe la trecut) Pe vremuri Si: altădată, cândva, odată. 3 av (Înv) Într-o zi. 4 av (Înv) La un moment dat. 5 s (Înv) Dată. 6 av (Înv, în legătură cu verbe la viitor) Într-o bună zi Si: cândva, vreodată.

ODINIOARĂ, ‡ODÎNĂOARĂ adv. 1 Altădată, în vremea de demult: limba ceastă de astăzi lătinească, odînăoară au fost hireșe elinească (CANT.); acest schit, odinioară adăpost de călugărite, era acum părăsit (ALECS.) ¶ 2 Odată, cîndva: într’una ea își închipuia că el odinioară va fi doctor (GN.) ¶ 3 ‡NICE-(O)DÎNĂOARĂ, niciodată: feciorul nu va putea nice-dînăoară să pîrască la giudeț pre cela ce au suduit pre tată-său (PRV.-LP.); giuruindu-se precum de acmu înainte hotarăle împărăției Romanilor nici-odînăoară nu va mai călca (CANT.) [‡dănăoară; comp. ADINEAURI, DINIOAREA].

ODINIOARĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată. 2. (Înv.) Cândva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. [Pr.: -ni-oa-] – O³ + dinioară (înv. „cândva” < lat.).

ODINIOARĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată. Avea glasul dulce de odinioară. SADOVEANU, O.VII 165. Își aducea aminte de planurile ce îi treceau odinioară prin capul lui de copil. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi. EMINESCU, O. I 157. Odinioară îți părea că zboară ceasurile ca minutele lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 18. 2. (Învechit) Cîndva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. Așteaptă ziua dorită în care odinioară în locuința gătită, Va merge. CONACHI, P. 263. De-i simți odinioară Adiere linișoară. Să știi că-mprejuru-ți este Suspinul meu. VĂCĂRESCU, P. 195. Deacă vei ști cumva odinioară De sfîrșitu mieu încai varsă-mi lăcrămioară. BUDAI-DELEANU, Ț. 138. Pronunțat: -ni-oa-.

ODINIOARĂ adv. 1) Înainte de vreme; pe vremuri; pe timpuri; cândva; altădată; odată. 2) Nu demult. [Sil. -ni-oa-] /o + dinioară

odinioară adv. altădată, în timpul trecut. [Vechiu-rom. dănăoară = de ună oară: v. adineori].

odinioáră adv. (vrom. dănăoară și dinioară, care vine d. de, una și oară saŭ lat. de una hora. V. adinioarea). Odată, cînd-va, în timpu trecut, depărtat.

adinioară^2[1] av vz odinioară

dănăoară av vz odinioară

dănâoară av vz odinioară

dănioară av vz odinioară^[1]

dânâoară av vz odinioară

deneaurea av vz odinioară

deneoarile av vz odinioară

odănăoară av vz odinioară

odânaoară^[1] av vz odinioară

odânăoar av vz odinioară

odânăoare^[1] av vz odinioară

odâneoară av vz odinioară

odânioară av vz odinioară

odineoară av vz odinioară

odineoare av vz odinioară

odinioare^[1] av vz odinioară

‡ DÎNĂOARĂ 👉 ODINIOARĂ.

‡ODĂNĂOARĂ = ODINIOARĂ.

dănăoáră V. odinioară.

odinioară (desp. -ni-oa-) adv.

odinioară (-ni-oa-) adv.

odinioară adv. (sil. -ni-oa-)

odinioară (i-oa)

!nici odinioară (desp. -ni-oa-) adv. + adv. (Nu m-a ascultat ~, nu mă ascultă nici astăzi.)

odinioară adv. – 1. Odată. – 2. Demult, în timpuri străvechi. – Var. (înv.) dănăoară, dinăoară; (a)dinioare(a), adineoare(a), adineauri(lea). Lat. de una hora (Tiktin), cu sensul de „o dată”; cf. de două ori (explicație comp. pornindu-se de la rom. a lui de una oară), sugerată de Candrea, pare mai dificilă, căci rom. ar presupune forma redusă a art. f., o în loc de una). Cf. nici odinioară (var. înv. nice dănăoară) „niciodată”, a cărei comp. a fost reprodusă în niciodată. Var. moderne cu sensul „de curînd, acum o clipă”. – Cf. oară.

ODINIOARĂ adv. 1. v. cândva. 2. altădată, altcândva, cândva, odată, (înv. și reg.) oarecând. (~ nu exista acest obicei.)

ODINIOARĂ adv. v. cândva, odată, vreodată.

odinioară adv. v. CÎNDVA. ODATĂ. VREODATĂ.

ODINIOARĂ adv. 1. cîndva, demult, odată, vreodată, (înv. și reg.) oarecînd, (înv.) vreodinioară. (~, în trecut.) 2. altădată, altcîndva, cîndva, odată, (înv. și reg.) oarecînd. (~ nu exista acest obicei.)

ODINIOARĂ adv. 1. (Învechit) O singură dată, o dată. Dărăoară (cu unra h) grăi dzeul, de doao ori aceasta audziiu. psalt. 118. Odinioară să luați învățătură, ca a doara bunătate să aveți. coresi, l. 346/18. Lasă să grăesc încă numai dinioară. palia (1581), 68/16. Luasă obroc de la masă, că toți mînca dînăoară în dzi. varlaam, c. 352. Și dînăoară în săptămînă ieșiia noaptea de-ș lua apă. dosoftei, v. s. noiembrie 100^v/8. Dînîoară sau de daori în săptămînă mîncînd de aceale verdeațe. id. ib. decembrie 206^v/31, cf. anon. car. 2. (În legătură cu verbe la trecut) Pe vremuri, altădată, înainte vreme, cîndva, odată. Îmi aduc aminte ce primejdie au fost odănăoară. herodot (1645), 361. Și eu odinioară de acealeaș mă țineam (a. 1648). gcr i, 131/38. Fost-au (zice hronicul bulgăresc) odînăoare în țara ungurească un Vladislav. cantemir, hr. 140, cf. 102. Sînul mării priimindu-te pre tine... te-au dat la uscat, ca pre Iona odinioară. mineiul (1776) 91^r1/15, cf. 53^r2/14. Acea alăută, carea odinioară pietrile le-au făcut să sară și să joace. molnar, ret. 124/22. Îmblînd odinioară Vlad călare pe cîmp, i s-au tăiat capul cu vicleșug de un șerb al lui. șincai, hr. ii, 70/5. În Svițera un om odineoară să suisă într-un munte foarte nalt. drăghici, r. 103/27. Tinerel și verde dafin împlîntat-am dinioare. asachi, s. l. i, 66. În zadar îți trudești limba, în zadar, Marițo, cerci, După cum odinioară, iar supt giugu-ți să mă pleci. millo, în pr. dram. 359. Odinioară îți părea că zboară ceasurile ca minutele lîngă mine. negruzzi, s. i, 18, cf. 68. Peștele... nu se mai prinde acum ca odinioară. i. ionescu, m. 84. Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, stea... Și care-odinioară luceai atît de vie, Pe cînd eram în lume tu singură și eu! alecsandri, p. i, 119, cf. ii, 101. I-am răspunde; repetînd un aforism zis odinioară. maiorescu,' cr. ii, 109. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi. eminescu, o. i, 157. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia care s-au hărțuit odinioară cu Sobietzki. creangă, a. 71. Își aducea aminte de planurile ce îi treceau odinioară prin capul lui de copil. vlahuță, o. a. iii, 16. Ce mîndre nunți, ce luminate fețe Văzură ochii săi odinioară. iosif, p. 29. Țăranii, de unde odinioară umblau s-o cumpere ei, acum cer [ca moșia] să fie parcelată între dînșii gratis. rebreanu, r. ii, 19. Nu ești tu aceeași Leană care-ai fost odinioară? eftimiu, î. 127, cf. galaction, o. 65. Astăzi, ca și-odinioară, Cît s-afundă-n vreme anii, Ei văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii. topîrceanu, b. 22. Avea glasul dulce de odinioară. sadoveanu, o. v, 705. În locul verilor de-odinioară, ...În sufletul vostru a pătruns Vara cu muncă din zori pînă-n noapte. beniuc, v. 23. ♦ (Învechit) Într-o zi, într-o vreme, într-un rînd; la un moment dat. Dănăoară ședzînd la casa sa supt un smochin... gîndiia în mentea sa. varlaam, c. 32. Odiniore să tâmplă, de nu prinsără nimică. herodot (1645), 30. Dînăoară eșind a vînat vădzu un cerb. dosoftei, v. s. septembrie 22^v/20. Odănăoară să strînsease la un loc toate dobitoacel[e] (cca 1705). gcr i, 353/29. Odinioară unul dintre căpitani, cu călăreții de supt el, ...au căzut în primejdie. șincai, hr. ii, 164/30, cf. polizu. ♦ (Substantivat) Dată, zi, moment dat, vreme. Și cînd fu într-o dînăoară... mearse la mormîntul părinților săi. dosoftei, v. s. decembrie 227^v/15. Aceasta va fi cea mai de pre urmă dinioară a vieții sale. beldiman, n. p. i, 76/1. Tu, marele craiu, întru cea dintîi dinioară vei fugi de cătră fața dușmanilor tăi. id. ib. 140/7. 3. (Învechit, în legătură cu verbe la viitor sau cu valoare de viitor) Cîndva, vreodată, într-o bună zi, odată și odată. Toți dinîoară cu trupul... și cu sufletul depreună fi-vor. cod. tod. 224. Și deacă vei ști cumva odinioară De fîrșitul mieu, ...încai varsă-mi lăcrămioară. budai-deleanu, ț. 138. Împreună cu dînșii să află învățînd doi fii ai boierului Golescu, spre a pute da odinioară agiutoriu la cultura trupelor naționale din patria lor. ar (1829), 154²/31, cf. 162²/19. [Gazeta] „Fenix” este hotărîtă să fie scrisă pentru toate neamurile indianilor de pe acolo, avînd de scop ca să le împreune odinioară pe toate într-una. gt (1838), 24¹/12. Meșterii... moleșesc caracterul [fiicelor] lor... în loc de a le învăța cum să ție odinioară casă. marcovici, d. 233/16. Încît de asemene prelucrată fiind limba va putea odineoare a să arăta vrednică de a ei strălucită spiță cu acea italiană. asachi, s. l. i, 41. De-i simți odinioară Adiere linișoară... Să știi că-mprejuru-ți este Suspinul meu. i. văcărescul, p. 195/2. Așteaptă ziua dorită În care odineoară în locuința gătită Va merge. conaChi, p. 263. Într-una ea își închipuia că el odinioară va fi doctor. gane, n. ii, 129, cf. caragiale, o. iv, 25. – Pronunțat: -ni-oa- – Și: (învechit) odineoară, odineoare, odiniore, odănăoară, odînăoar (cantemir, hr. 254), odînăoară (id. ib. 11, 19), odînăoare, odîneoară (id. ib. 102, id. ist. 34), odînîoară (id. hr. 130), denioară (asachi, s. l. ii, 72), dineoară (cuv. d. bătr. i, 78, cihac, i, 183), dineoare (asachi, s. l. ii, 353), dinioară, dinioare, dinioarea (herodot (1645), 376), dinîoară, dinăoară (cod. vor. 155/11), dănăoară, dănioră (iorga, s. d. xxii, 207), dînăoară, dănîoară (cod. tod. 227), dînîoară adv. – O³ + dinioară.