11 definiții pentru ocultism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ocultism sn [At: CĂLINESCU, S. 389 / Pl: (rar; irn) ~e / E: fr occultisme] 1 Concepție după care în natură ar exista forțe supranaturale, misterioase, cu care cei inițiați ar putea comunica Si: ocultistică (5). 2 (Pex) Ansamblu al științelor, practicilor și riturilor legate de această concepție Si: ocultistică (6).

OCULTÍSM s. n. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul univers, cunoscute prin alchimie și parapsihologice și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților, prin hipnoză, spiritism etc. – Din fr. occultisme.

OCULTÍSM s. n. Ansamblul științelor și al practicilor oculte; p. ext. concepțiile care stau la baza științelor oculte. – Din fr. occultisme.

OCULTÍSM s. n. Concepție obscurantistă, după care în natură ar exista forțe supranaturale, misterioase, cu care unii oameni, socotiți inițiați, ar putea comunica.

OCULTÍSM s.n. Ansamblu de concepții și practici care proclamă existența în natură a unor forțe supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinșii inițiați; ocultistică. ♦ Pseudoștiință care se ocupă cu lucrurile supranaturale, ascunse. [Cf. fr. occultisme].

OCULTÍSM s. n. studiul și practica științelor oculte; ocultistică. (< fr. occultisme)

OCULTÍSM n. 1) Concepție pseudoștiințifică care recunoaște existența în natură a unor forțe ascunse, accesibile numai unor oameni „inițiați”. 2) Practică bazată pe această concepție. /<fr. occultisme


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OCULTÍSM (< fr. {i}) s. n. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul Univers și care ar putea fi cunoscute prin științe precum alchimia, astrologia, parapsihologia, teozofia, și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților sau prin practicile hipnozei, spiritismului etc. O. distinge în ființa umană, prin analogie cu cosmosul, trei planuri: divin, astral și fizic, doar ultimul constituind obiectul științei propriu-zise, celelalte fiind accesibile numai printr-o mișcare ascendentă universală și solidară care necesită mai multe existențe succesive. O. este un amestec de magie, gnoză, teozofie, spiritism, simbolism. Forme de o. au existat chiar și în triburile primitive, care erau dominate de magie, apoi în civilizațiile antice (mai ales în Mesopotamia, Egipt, China ș.a.).

Intrare: ocultism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocultism
  • ocultismul
  • ocultismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ocultism
  • ocultismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ocultism

  • 1. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul univers, cunoscute prin alchimie și parapsihologice și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților, prin hipnoză, spiritism etc.
    surse: DEX '09
  • diferențiere Ansamblul științelor și al practicilor oculte; ocultistică.
    surse: DEX '98 DN
    • diferențiere1. prin extensiune Concepțiile care stau la baza științelor oculte.
      surse: DEX '98
    • diferențiere2. Pseudoștiință care se ocupă cu lucrurile supranaturale, ascunse.
      surse: DN
  • diferențiere Concepție obscurantistă, după care în natură ar exista forțe supranaturale, misterioase, cu care unii oameni, socotiți inițiați, ar putea comunica.
    surse: DLRLC

etimologie: