13 definiții pentru ocarină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ocari sf [At: CARAGIALE, O. III, 114 / Pl: ~ne / E: it ocarina] Instrument muzical de suflat, în formă ovală și cu găuri, făcut din lut ars sau din metal și care scoate sunete asemănătoare cu cele ale fluierului sau ale flautului.

OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina.

OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina.

OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical de teracotă, de formă ovală, cu găuri; scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului. Madala făcu un semn... cucului cu glas de ocarină. C. PETRESCU, R. DR. 93. O instrumentație bizară din concertul căreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul, nici trîmbița... nici ocarina. HOGAȘ, M. N. 86.

OCARÍNĂ s.f. Instrument muzical de suflat, făcut din teracotă sau din metal, care scoate sunete asemănătoare cu cele ale flautului. [< fr., it. ocarina].

OCARÍNĂ s. f. intrument muzical de suflat, din teracotă sau metal, oval și cu găuri, care scoate sunete asemănătoare cu cele ale flautului. (< ir., fr. ocarina)

OCARÍNĂ ~e f. Instrument muzical popular de suflat constând dintr-un corp oval (de argilă arsă sau de metal), cu orificii laterale. /<fr., it. ocarina

ocarină f. mic instrument de muzică cu șapte clape (obișnuit de argilă).

*ocarínă f., pl. e (it. ocarina, dim. format d. oca, gîscă, la 1880 de Giuseppe Donati, care a inventat-o la 1867 la Budrio [Bologna]). Un fel de fluĭer de lut (maĭ rar de metal) în formă de fus scurt și gros cu zece găurĭ și c’un bot lateral pin care se suflă. – Se atribue invențiunea1 și unuĭ lăutar din Klingenthal (Saxonia) la 1829. V. flașnetă.[1]

  1. 1. În original greșit: inventațiunea (din îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului). — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ocarínă s. f., g.-d. art. ocarínei; pl. ocaríne

ocarínă s. f., g.-d. art. ocarínei; pl. ocaríne


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ocarínă (ocaríne), s. f. – Instrument muzical de suflat. It. ocarina. De aici ocarină (var. carină), s. f. (Arg., nas), cf. G. M. Dragoș, BF, XI, 108.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ocarină, instrument popular confecționat din lut ars, având forma unui ou mai mare și puțin alungit, fiecare executant putând modifica forma o. după fantezia proprie și în funcție de efectul sonor pe care-l urmărește. La un capăt al instr. se găsește locul pe unde se suflă, iar pe corpul o. sunt găurile pe care executantul le poate închide cu ajutorul degetelor, modificând înălțimea sunetelor.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ocarină, ocarine s. f. gură.

Intrare: ocarină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocari
  • ocarina
plural
  • ocarine
  • ocarinele
genitiv-dativ singular
  • ocarine
  • ocarinei
plural
  • ocarine
  • ocarinelor
vocativ singular
plural

ocarină

  • 1. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Madala făcu un semn... cucului cu glas de ocarină. C. PETRESCU, R. DR. 93.
      surse: DLRLC
    • O instrumentație bizară din concertul căreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul, nici trîmbița... nici ocarina. HOGAȘ, M. N. 86.
      surse: DLRLC

etimologie: