OCARINĂ s. f. Instrument muzical de suflat, de formă ovală și cu găuri, făcut din lut ars sau din metal; scoate sunete asemănătoare cu cele ale fluierului sau ale flautului. Învață gratis pe oricine sa cînte „Stella confidente” din gură, din vioară, din trîmbiță, din ocarină ori xilofon. caragiale, o. iii, 114. O instrumentație bizară, din concertul căreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul, nici trîmbiță, nici flighehornul, nici contrabasul, nici ocarina. hogaș, m. n. 86. Madala făcu un semn cu mîna... cucului cu glas de ocarină. c. petrescu, r. dr. 93. ◊ Fig. Se lungise îmbrăcat pe pat, fără să asculte concertul de ocarine al broaștelor. teodoreanu, m. ii, 443. – pl.: ocarine. – Din it. ocarina.