opțiuni
  • info
14 definiții pentru ocărâtor

Explicative DEX

OCĂRÂTOR, -OARE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor.

ocărâtor, ~oare a [At: (cca 1550-1580) CUV. D. BĂTR. II, 332/9 / V: (înv) ~iu, ~rit~ / Pl: ~i, ~oare / E: ocărî + -tor] 1 (Îvp) Care jignește Si: jignitor, rușinos. 2 (Înv) Clevetitor.

OCĂRÂTOR, -OARE, ocărâtori, -oare, adj. (Înv.) Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor.

ocărâtoriu, ~oare a vz ocărâtor

OCĂRÎTOR adj. verb. OCĂRÎ. Care ocărăște; de ocară: în zadar Sinan mustra pe ostașii ce fugeau acum, cu cuvinte ocărîtoare (BĂLC.).

OCĂRÎTOR, -OARE, ocărîtori, -oare, adj. (Învechit) Care jignește, insultă, ofensează; rușinos. Și-și făgăduiau... a se mîntui de o robire ocărîtoare. BĂLCESCU, O. II 254.

ocărîtor a. care ocărăște.

Ortografice DOOM

ocărâtor adj. m., pl. ocărâtori; f. sg. și pl. ocărâtoare

ocărâtor adj. m., pl. ocărâtori; f. sg. și pl. ocărâtoare

ocărâtor adj. m., pl. ocărâtori; f. sg. și pl. ocărâtoare

ocărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

Sinonime

OCĂRÂTOR adj. v. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, rușinos, urât, vinovat.

ocărîtor adj. v. BLAMABIL. CONDAMNABIL. CRITICABIL. NEÎNGĂDUIT. NEONORABIL. NEPERMIS. REGRETABIL. REPROBABIL. RUȘINOS. URÎT. VINOVAT.

Tezaur

OCĂRÎTOR, -OARE adj. 1. (Invechit și popular) Care jignește, care insultă; jignitor; rușinos. Că deacă ai fi cutezat a te bate Și tu stînd stăpînului de ajutori, N-aș pătimi acest chip ocâritori. budai-deleanu, t. v. 149. Ii va zice cuvinte, ocărîtoare. pravila (1814), 16/14. Și își făgăduiau... a se mîntui de o robire ocărîtoare. bălcescu, m. v. 385, cf. 122, polizu, lm, șăineanu, barcianu. Ne-arunci acu și vorbe ocărîtoare? gorun, f. 99. 2. (Învechit) Clevetitor, defăimător. Cînd să va întîmpla muiarea ce va lua să fie rea, ocăritoare și bețivă (a. 1691). gcr i, 291/7. ◊ (Substantivat) Acește sintu ocărîtorii și blăstemătorii și clevetnicii (cca 1550-1580). cuv. d. bătr. ii, 332/9, cf. 342/13. Peri rău ocărîtoriul și clevetnicul acela. dosoftei, v. s. octombrie 93v/22. Acest fealiu de scrisori, care cuprind apărări împotriva ocăritorilor sau a greșealelor care ți le impută, să chemă cu nume grecesc apologhie. micu, l. 199/15, cf. lm. – PI.: ocărîtori, -oare. – Și: (învechit) ocărîtoriu, -oare, ocăritor, -oare (ddrf, alexi, w.) adj. – Ocărî + suf. -tor.

Intrare: ocărâtor
ocărâtor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocărâtor
  • ocărâtorul
  • ocărâtoru‑
  • ocărâtoare
  • ocărâtoarea
plural
  • ocărâtori
  • ocărâtorii
  • ocărâtoare
  • ocărâtoarele
genitiv-dativ singular
  • ocărâtor
  • ocărâtorului
  • ocărâtoare
  • ocărâtoarei
plural
  • ocărâtori
  • ocărâtorilor
  • ocărâtoare
  • ocărâtoarelor
vocativ singular — —
plural — —
ocărâtoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ocărâtor, ocărâtoareadjectiv

  • 1. Care jignește, insultă, ofensează. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: rușinos
    • format_quote Și-și făgăduiau... a se mîntui de o robire ocărîtoare. BĂLCESCU, O. II 254. DLRLC
etimologie:
  • Ocărî + -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.